Sobele premium cu design rustic sau modern au ajuns și la Constanța!



În căutarea confortului termic combinat cu design-ul rustic sau modern, tot mai mulți clienți din România și-au pus încrederea în expertiza și produsele PEFOC - echipă specializată, cu peste două decenii de activitate în domeniul soluțiilor de încălzire alternativă. Astăzi, cei din Costanța au ocazia să-și găsească soba perfectă sau șemineul la care au visat dintotdeauna, alegând dintr-un stoc de peste 9000 de produse dedicate universul termic. Meșterii sibieni sunt fericiți să contribuie cu soluții premium celor care caută clipe magice la gura unui focar aspectuos și cu randament caloric superior, indiferent de tipul locuinței sau de bugetul disponibil!

Și pentru că tot vorbeam despre buget, acesta este și unul dintre motivele principale pentru care clienții preferă soba în locul șemineului tradițional pe lemne. Astfel, cu o cheltuială considerabil mai mică la achiziție și montaj, se poate obține aceeași atmosferă deosebită în casă, comparabilă cu cea oferită de un șemineu sau o centrala peleti. În acest sens, meșterii calificați de la PEFOC ne propun un Top 3 cu cele mai apreciate modele de sobe premium, atât din punct de vedere al eficienței, cât și al stilului decorativ.

1. Soba K9

Prima propunere este și cel mai căutat model din catalogul PEFOC și asta datorită construcției sale. Soba K9 este fabricată din fontă de minimum 8 mm, cu pereți dubli: un perete la interior care formează camera de ardere și un perete la exterior, cel care se vede cu ochiul liber. De aceea, investiția într-o astfel de sobă este una pe viață, modelul fiind unul foarte eficient și extrem de durabil.

Din punct de vedere estetic, acest model oferă o perspectivă deosebită datorită vizibilității spre focar. Astfel, focul se vede de pe 2 laturi adiționale, în lateralele celei din față. De asemenea, Soba K9 oferă posibilitatea dezvoltării unei puteri calorice surprinzătoare, de până la 13 kW. Modelul este disponibil în mai multe variante de design și oferă posibilitatea de a fi echipată cu nenumărate opțiuni suplimentare, în funcție de gusturi și preferințe.

2. Soba K6

Pe locul secund în topul preferințelor, această sobă este practic sora mai mică a modelului K9. Beneficiază în mare parte de aceleași specificații tehnice, pereți dubli, dar eficiența este ceva mai crescută. Chiar dacă dezvoltă o putere ceva mai mică decât a modelului precedent, aceasta punctează suplimentar la randament și eficiență.

Soba K6 este mult mai compactă (împarte forma sobei K9, doar că sticlele laterale adiacente lipsesc), ceea ce poate fi un avantaj pentru multe cămine unde spațiul este redus, și unde se potrivește de minune, o variantă minimalistă. Evident, dimensiuni mai mici egal costuri mai mici, și tocmai aceasta reprezintă un alt avantaj demn de luat în calcul, cu toate că păstrează același design deosebit, potrivindu-se atât în stiluri clasice, rustice, dar și moderne sau minimaliste.

3. Soba K7

Este cel mai compact model din topul sobelor eficiente termic și cu cel mai mic cost de achiziție. Fonta de calitate, accesibilitate și variantele de echipare, plasează această sobă în topul sobelor cu raport calitate/preț excelent! Chiar dacă nu se ridică la performanțele modelelor prezentate mai sus, aceasta este preferată de clienți pentru dimensiunile reduse, putând fi amplasată în orice locuință, cabană sau casă de vacanță, oferind un plus de eleganță, dar și instalare rapidă și fără efort.

Un alt avantaj notabil îl reprezintă consumul foarte scăzut de lemne (proporțional cu dimensiunile ei). În plus, începând de la usa soba, K7 beneficiază de un aspect de tip rustic, având picioare de susținere din fontă și posibilitatea de racordare chiar și pe partea din spate - în cazul în care se dorește mascarea evacuării. Pentru că diametrul de evacuare de 130 mm este suficient de mare, aceasta poate fi racordată la coșuri de fum pe care au funcționat sobe vechi sau alte surse termice clasice!

Evident, modelele “K” sunt doar o mică parte a sobelor performante ce pot fi achiziționate din stoc, la costuri mici și comandate direct de pe site-ul oficial www.pefoc.ro cu livrare gratuită și în maximum 48 de ore de la confirmarea comenzii. Specialiștii sibieni PEFOC oferă un spectru și mai larg de servicii și soluții termice. De la șeminee clasice pe lemne, peleți sau GPL, sobe rustice sau moderne, căptușite cu șamotă și până la șeminee electrice sau variante decorative cu bioethanol, toate acestea sunt pregătite să depășească așteptările fiecărui client care își dorește să treacă la următorul nivel al confortului casnic!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța UPDATE. Pompierii intervin la o locuință din Medgidia!

07 Mar 2024 964

Incendiu violent, în localitatea Săbăreni, județul Giurgiu. O casă a luat foc de la o sobă amplasată necorespunzător

24 Dec 2023 880

PEFOC oferă clienților din Constanța șeminee economice pe toate gusturile și buzunarele

28 Oct 2022 1184

Păreri Pefoc - meșterii ne explică de ce fel de accesorii avem nevoie pentru întreținerea corectă a coșurilor de fum

18 Oct 2022 1230

Din Sibiu la Constanța, românii au decis - iată topul celor mai îndrăgite șeminee PEFOC din țară!

11 Aug 2022 1157

Cei din Constanța față în față cu avantajele financiare ale încălzirii la soba tip șemineu

10 Aug 2022 1633

Un bărbat a murit după ce o sobă a căzut peste el

04 May 2022 1304

Păreri PEFOC - cauzele fumului excesiv evacuat din soba sau șemineul pe lemne

23 Mar 2022 1788

Centrulnatura.ro Formula vieții îndelungate

11 Oct 2021 2792

Doi soți, morți în casă după ce s-au intoxicat cu fum. Ce a provocat tragedia

09 Nov 2019 1696

Pompierii în alertă. Locuință mistuită de flăcări. O victimă a decedat

25 Jan 2019 1476

La un pas de tragedie. O familie cu șapte copii intoxicată cu monoxid de carbon. Mai multe echipaje de Ambulanță trimise în ajutor

13 Jan 2019 1424

La un pas de tragedie. Trei copii și mama lor s-au intoxicat cu monoxid de carbon. În ce stare sunt victimele

18 Mar 2018 1431

Casa unor constănţeni, transformată în ruină după un incendiu violent (fotoreportaj+video)

22 Nov 2016 3754

Șapte elevi s-au intoxicat cu monoxid de carbon

17 Mar 2016 1635