Societatea Eolica Dobrogea Seven a fost dizolvată! Ce motiv a invocat Corneliu Dică

Asociatul şi administratorul societăţii SC Eolica Dobrogea Seven SRL, reclamantul Corneliu Dică, a solicitat în instanţă, în contradictoriu cu pârâtele SC Eolica Dobrogea Seven SRL şi Eolica Dobrogea (Schwiez) VII Gmbh, dizolvarea societăţii pârâte SC Eolica Dobrogea Seven SRL, întrucât, din data de 1.01.2013, sediul societăţii a expirat. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anii 2014, 2015 şi 2016 a convocat Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii, având pe ordinea de zi schimbarea administratorului, mutarea sediului social, aprobarea actului constitutiv actualizat şi a situaţiilor financiare anuale, însă nu s-a putut adopta nicio decizie cu privire la administrarea societăţii sau cu privire la sediul acesteia, nefiind întrunite condiţiile de cvorum necesare. Reclamantul mai arată că, în data de 11.02.2016, societatea a fost notificată de ANAF cu privire la declararea contribuabilului ca inactiv, în conformitate cu prevederile art. 92, alin. 1 din Legea nr. 207/2015, deoarece firma figurează ca având sediul social expirat.
 
Concluzionând asupra acestor aspecte, reclamantul Corneliu Dică arată că, în prezent, societatea nu are un sediu valabil, iar din cauza gravelor neînţelegeri dintre asociaţi, Adunarea Generală nu poate adopta decizii, ceea ce conduce la imposibilitatea funcţionării societăţii şi realizării obiectului său de activitate. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 237, alin. 1, lit. a şi c din Legea 31/1990. În susţinerea cererii au fost depuse înscrisurile: procesul-verbal din 18.08.2014, încheierea de certificare nr. 07/18.08.2014, procesul-verbal din 25.08.2014, încheierea de certificare nr. 13/25.05.2014, hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor nr. 1 din 26.05.2015, procesul-verbal din 26.05.2015, procesul-verbal din 25.05.2015, actul constitutiv al SC Eolica Dobrogea Seven SRl, convocator al Adunării Generale a Asociaţilor SC Eolica Dobrogea Seven SRL, notificarea emisă de ANAF la data de 26.01.2016, procesul-verbal din data de 31.03.2016, procesul-verbal din 1.04.2016, hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor nr. 1 din 1.04.2016.
 
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: potrivit dispoziţiilor art. 237, alin. 1, art. c din Legea nr. 31/1990, republicată, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care: (…) c. societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social (…). Cazurile de dizolvare prev. de art. 237, alin. 1 din Legea nr. 31/1990 pot fi denumite ca fiind măsuri de dizolvare sancţiune, fiind o măsură punitivă adoptată de către Tribunal, la cererea ONR sau a unei persoane interesate. Condiţiile legale referitoare la sediu trebuie să fie îndeplinite nu doar la stabilirea acestuia, ci şi ulterior, pe parcursul existenţei societăţii, astfel că, în situaţia în care sediul nu mai este unic, real şi deţinut cu titlu legal, se poate solicita dizolvarea societăţii.
 
Instanţa a constatat că, aşa cum rezultă din evidenţele Registrului Comerţului - sens în care, din oficiu, instanţa a solicitat ONRC un istoric al SC Eolica Dobrogea Seven SRL, SC Eolica Dobrogea Seven SRL are sediul social la adresa din Constanţa, strada Farului nr. 10, demisol, birou 3, judeţul Constanţa, cu menţiunea că sediul social a expirat la data de 1.01.2013. În consecinţă, instanţa reţine că pârâta SC Eolica Dobrogea Seven SRL nu are în prezent un sediu social cunoscut, menţiunea referitoare la sediul social din Constanţa, strada Farului nr. 10, expirând pe 1.01.2013. În plus, pârâta nu a făcut dovada înregistrării menţiunii privind prelungirea valabilităţii dovezii sediului social sau a schimbării sediului social, titlul în baza căruia deţinea destinaţia de sediu social încetând efectele la 1.01.2013.
 
Faţă de considerentele expuse anterior, instanţa apreciază că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 237, alin. 1, lit. c din Legea nr. 31/1990, urmând a dispune admiterea acţiunii formulate de reclamant şi dizolvarea societăţii SC Eolica Dobrogea Seven SRL, înmatriculată în Registrul Comerţului. În ce priveşte motivul de dizolvare invocat de reclamant, instanţa reţine că dizolvarea societăţii se poate dispune şi în condiţiile în care nu se mai pot întruni adunările generale ale asociaţilor. Or, în cauză, reclamantul a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că adunarea generală a asociaţilor nu se poate întruni încă din anul 2014, motiv pentru care instanţa apreciază că şi din această perspectivă cererea reclamantului de dizolvare a SC Eolica Dobrogea Seven SRL este întemeiată.
 
Pentru aceste motive, Tribunalul, în numele legii, a admis acţiunea formulată de reclamantul Corneliu Dică şi a dispus dizolvarea pârâtei SC Eolica Dobrogea Seven SRL, cu sediul în Constanţa, pe strada Farului”. Decizia a fost publicată în Registrul Comerţului.
 
Hotărârea a fost luată pe 18 octombrie 2016, în urma dezbaterilor susţinute în şedinţa din camera de consiliu din 4.10.2016.
 
Reamintim că societatea Eolica Dobrogea Seven SRL face parte din grupul de firme Eolica Dobrogea, de la one (unu) până la ten (zece). Administratorul special al Eolica Dobrogea SRL, în insolvenţă, este Corneliu Dică, asociat unic fiind societate C-Tech SRL, deţinută tot de Corneliu Dică.
 

Începutul sfârşitului relaţiei dintre Dică şi Eolica a început încă din 2011, când spaniolii de la Iberdrola Renewables România SRL (beneficiarii parcului eolian de la Mihai Viteazu) au făcut un schimb de părţi sociale cu Eolica Dobrogea (Schweiz) I GmbH, reprezentată prin Cristoph Reat Kapp, administrator. În fapt, ibericii s-au implicat în SC Eolica Dobrogea One SRL. Cu această ocazie, Corneliu Dică a fost revocat din funcţia de administrator, locul său fiind luat de reprezentanţii Iberdrola, Alejandro Hoz Garcia-Bellido şi Cesar Calvo Hernandez.
 
În septembrie 2011, Corneliu Dică şi Eolica Dobrogea (Schweiz A.G.) au pierdut părţile sociale ale SC Eolica Dobrogea SRL. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a executării silite asupra părţilor sociale de către C-Tech SRL. Astfel, a fost predat întregul capital social către C-Tech SRL, reprezentată prin administrator Camelia Dică. Corneliu Dică rămânea în continuare administratorul Eolica Dobrogea.

 
Nu mai puţin important este că acelaşi Corneliu Dică a intrat în afaceri cu familia fostului primar de la Cogealac Cati Hristu. Potrivit vrajitorul.eu, o înscriere în Monitorul Oficial din 26 august 2010 arată că unicul asociat al SC Cris Agro Star SRL - Camelia Cati - a decis să-l numească în funcţia de administrator al firmei tocmai pe Corneliu Dică. Ulterior, Camelia Cati a cesionat cele 1.500 de părţi sociale pe care le deţinea în calitate de unic asociat către SC Eolica Dobrogea SRL.
 
Potrivit Registrului Comerţului, numele lui Corneliu Dică apare în Eolica Dobrogea Eight SRL, Eolica Dobrogea Nine SRL, Eolica Dobrogea Seven SRL, Eolica Dobrogea Six SRL, Eolica Dobrogea Ten SRL, Regen Power Tech SA şi Xplora Eu SRL, dar şi în societăţile radiate C-Tech SRL, Enersol SRL, Rasova Energy SRL, Sea Marine Services SRL.
 
Societatea Eolica Dobrogea Seven SRL este deţinută în proporţie de 95% de către firma Eolica Dobrogea (Elveţia) VII Gmbh, reprezentată de Christoph Beat Kapp şi Corneliu Dică, care are doar 5% din aportul la capitalul social.

Citeşte şi:

Decizia, publicată în Monitorul Oficial. Corneliu Dică a fost desemnat administrator special al Eolica Dobrogea SRL!

Creditorii societăţii Eolica Dobrogea SRL, convocaţi la Bucureşti! Ce se va stabili

Creditorii SC Eolica Dobrogea SRL, convocaţi pentru a decide valorificarea de urgenţă a bunurilor mobile

Asociată într-o firmă „ochită“ de DNA, îşi cere insolvenţa. Rokura SRL - de la Eolica Dobrogea, până la conexiuni cu SIE (documente)

Patru dintre societăţile Eolica au rămas fără acte

Procesul, amânat pentru decembrie. Insolvenţa Eolica Dobrogea, deschisă de Tribunalul Constanţa (document)

Procurorii DNA, „pe aripile vântului“ în Constanţa, Cogealac şi Eforie. Totul despre firmele din dosarul senatorului Gigi Chiru (documente)(galerie foto)

Printre elveţieni şi spanioli. Mărirea şi decăderea lui Corneliu Dică printre eoliene

C-Tech-ul lui Corneliu Dică a pus stăpânire pe Eolica Dobrogea

Corneliu Dică, înlăturat din conducerea Eolica Dobrogea One

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.