Şoferii au scăpat de calvar Circulaţia până la Poarta I va fi deschisă de Ziua Marinei (galerie foto)

termele_romane.jpgLucrările pe strada Termele Romane, fostul bulevard al Marinarilor, se apropie de final. Ieri, angajaţii SC Confort Urban SRL, firma care execută lucrările de reabilitare a drumului, au început să toarne asfalt. Lucrările de asfaltare vor dura încă zile, susţin muncitorii. Astfel, de săptămâna viitoare, şoferii vor ajunge mai repede în Poarta I, fără a mai folosi traseul strada Traian, Piaţa Ovidiu, Arhiepiscopiei, 22 Decembrie. De asemenea, şi circulaţia autobuzelor Regiei Autonome de Transport în Comun va reveni la traseul iniţial, iar pietonii nu vor mai fi nevoiţi să meargă pe jos din Poarta II în Poarta I. Reamintim că lucrările de asfaltare a străzii Termele Romane, fostă Bulevardul Marinarilor, în zona peninsulară, de la Poarta 1 la Poarta 2, au început pe data de 27 iunie. La lucrările de reabilitate a străzii Termele Romane au participat şi 11 persoane private de libertate de la penitenciarul Poarta Albă. Potrivit inginerului şef de la societatea Confort Urban, Mugur Voinescu, etapele lucrărilor au fost următoarele: scoaterea pietrei cubice, consolidarea fundaţiei romane existente, montarea bordurilor şi, într-un final, asfaltarea străzii. „Acum turnăm primul strat, ca de Ziua Marinei, pe 15 august, să deschidem circulaţia. După care, lucrările vor mai dura o lună, timp în care se vor mai turna încă două straturi, se vor face trotuarele şi pavelele", ne-a explicat Mugur Voinescu, inginer şef la societatea Confort Urban.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 579

Șofer beat depistat în trafic pe strada Termele Romane din Constanța. Ce valoare a indicat alcooltestul

21 Apr 2024 390

Bugetare participativă Se amenajează părculețul de la Termele Romane. Proiectul a fost depus de un adolescent din Constanța!

13 Apr 2024 546

Un nou parc, amenajat în Constanța, pe strada Termele Romane (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 958

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 696

Știri Constanța azi CT BUS. Liniile 42,44,48,51,51B și 101, deviate din cauza unor lucrări

21 Mar 2024 657

UPDATE CTBus Atenție, călători! Traseul unui autobuz, scurtat din cauza unor lucrări de asfaltare

17 Jan 2024 640

Constănțeanul supărat Termele Romane sunt iar acoperite de bălării. Monumentul istoric este domeniul public al municipiului (VIDEO)

16 Aug 2023 1473

Ziua Marinei 2023 Modificări în traseele autobuzelor City Tour

13 Aug 2023 1237

Cum vor circula autobuzele CT BUS pe perioada festivalului NEVERSEA

06 Jul 2023 1639

Programul de transport CT BUS pe perioada festivalului NEVERSEA

30 Jun 2023 1566

Parc Arheologic la Termele Romane

02 Feb 2023 1393

Erau năpădite de gunoaie și vegetație. Termele Romane au fost ecologizate

29 Nov 2022 1433

CT BUS face un anunț de interes pentru călători!

28 Nov 2022 1663

Anunț important al CT BUS. Sunt vizate mai multe linii de transport în comun

27 Nov 2022 1428