Spatii verzi si locuri de joaca, la Valu lui Traian

Administraţia locală din Valu lui Traian intenţionează să amenajeze mai multe spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii.

Autoritatea locală urmează să organizeze o licitaţie în acest sens. Denumirea contractului de lucrări este „Amenajare peisageră complexă, realizare parcuri, locuri de joacă şi aliniamente". Valoarea estimată a contractului este cuprinsă, potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, între 2.100.000 lei şi 2.200.000 lei. Termenul de finalizare a contractului este de opt luni de la data atribuirii.

Participanţii la licitaţie trebuie să prezinte lista principalelor lucrări executate în ultimii cinci ani, dintre care minim un contract să fi avut ca obiect lucrări de amenajare, întreţinere şi modernizare a spaţiilor verzi şi o complexitate similară cu a prezentului acord-cadru de lucrări, a cărui valoare totală sa fie de minim 156.000 euro, fără TVA. Criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în componenţa căreia preţul va conta în proporţie de 60%, nivelul tehnic 20%, managementul lucrărilor 10%, iar garanţia 10%. Potrivit SEAP, deschiderea ofertelor va avea loc pe 19 martie, începând cu ora 12.00, la sediul Primăriei Valu lui Traian.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 676

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1178

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 673

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 468

Cumpărări directe Constanța O firmă din Valu lui Traian execută o lucrare la subsolul clădirii Autorității Navale Române (DOCUMENT)

11 Apr 2024 421

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 983

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 754

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1273

Primăria Comunei Valu lui Traian Județul Constanța vinde mai multe terenuri intravilane

05 Apr 2024 911

Știri Constanța UPDATE. Copil rănit în urma unui accident rutier în Valu lui Traian

03 Apr 2024 2627

Incendiu în Constanța! Pompierii intervin în cartierul Energia

03 Apr 2024 891

Știri Constanța azi Arde acoperișul unei case din Bărăganu!

03 Apr 2024 617

Știri Constanța azi UPDATE. Arde o casă în Valu lui Traian!

03 Apr 2024 824

Licitații Constanța Primăria Valu lui Traian, contract cu Diamond 23 Invest SRL Constanța pentru materiale didactice (DOCUMENT)

02 Apr 2024 506

Achiziții Constanța Gospodăria Comunală Valu lui Traian SRL cumpără consumabile spații verzi

31 Mar 2024 949