Află cât costă achiziţia! Spitalul Judeţean cumpără medicamente pentru uz dermatologic (document)

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa intenţionează să cumpere medicamente corticosteroizi de uz dermatologic şi preparate dermatologice. În acest sens, va fi organizată o licitaţie pentru atribuirea contactului „Corticosteroizi de uz dermatologic şi preparate dermatologice (cinci loturi)“. Aşa cum reiese din anunţul de participare nr. 372074 / 3.04.2015, valoarea estimată a contractului este de 170.554 de lei. Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 20 aprilie, ora 11.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00. Lotul 1 - Combinaţii (Biotitus Derma unguent) are o valoare de 57.090 de lei, iar valoarea garanţiei de participare este de 1,141,8 lei. Valoarea lotului 2 - Dermazin 1% 50 g - este de 23.374 de lei. Ofertanţii vor depune o garanţie de participare de 467,48 de lei. Lotul 3 - Combinaţii (Neopreol) unguent 40 g - are o valoare de 1.500 de lei. Garanţia de participare care va fi depusă este de 30 de lei. Lotul 4 - Combinaţii (Oximed) spray - are o valoare de 810 lei, iar valoarea garanţiei de participare este 16,20 de lei. Cel de-al cincilea lot - Deferasiroxum 500 mg - are o valoare de 87.780 de lei. Ofertanţii vor depune o garanţie de participare de 1.755,60 de lei.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţie de decizie privind organizarea, derularea şi finalizarea procedurii prezente sunt: manager - dr. Dănuţ Căpăţînă, director financiar-contabil - ec. Violeta Androne, şef Birou Achiziţii - ec. Corneliu Stănculescu, director medical - dr. Mihnea Avram, farmacist-şef - Mirela Rădulescu, coordonator Program Talasemie - dr. Adriana Apostol, Birou Achiziţii - ec. Georgiana Butan, consilier juridic - Dafina Chivu.

 
Anunţul de participare la licitaţie poate fi vizualizat în ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.