Spitalul Judeţean s-a mai ales cu o plângere din cauza lipsei rampelor de acces în ambulatoriu! Ce amenzi riscă?

 

Asociaţia Constanţa Ia Atitudine (ACIA) a reclamat Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa la Avocatul Poporului în urmă cu aproximativ o săptămână din cauză că unitatea spitalicească nu le oferă pacienţilor cu handicap sau celor cu fracturi şi alte probleme de mobilitate rampe de acces în ambulatoriul de specialitate. Aşa cum scriam în ediţia din 15 octombrie, ACIA a reclamat Spitalul Clinic Judeţean Constanţa la Avocatul Poporului cu privire la inexistenţa rampelor de acces.
 
„Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean Constanţa este locul unde persoane cu fracturi, rupturi şi diferite probleme care le afectează deplasarea vin pentru consultaţii. Cine a avut vreodată piciorul rupt şi a trecut pe acolo ştie că fiecare treaptă urcată sau coborâtă este un motiv pentru a-ţi băga altceva decât piciorul rupt sau fracturat în cei care încalcă art. 50 al Constituţiei şi Legea 448/2006, mai exact în conducerea Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Am încercat acum câteva zile să-i scutesc de viitoare înjurături, sesizând Avocatul Poporului, iar aceştia au început un demers care sper că se va finaliza cât mai curând cu montarea unor rampe pentru persoanele cu dizabilităţi”, scria, în urmă cu ceva timp, în mediul online, Cătălin Iacob.
După sesizarea făcută la Avocatul Poporului, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Cătălin Grasa, a fost contactat de redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa, el precizând că în ambulatoriu există un lift pentru persoanele cu handicap care facilitează accesul persoanelor cu probleme de mobilitate.
 
„În ambulatoriu există rampă, de fapt, un lift pentru persoanele cu handicap, care se poate chema şi facilitează accesul. La intrare nu ştiu dacă este rampă de acces, o să verific. Până acum nu am primit nicio amendă referitoare la această chestiune“, declara, la acel moment, Cătălin Grasa.
 
Deranjaţi de această declaraţie, reprezentanţii ACIA nu s-au oprit la sesizarea făcută la Avocatul Poporului, ci au făcut sesizare şi la Agenţia pentru Plăţi şi Protecţie Socială din Constanţa, reclamând aceeaşi situaţie. „«În ambulatoriu există rampă, de fapt, un lift pentru persoanele cu handicap, care se poate chema şi facilitează accesul. La intrare nu ştiu dacă este rampă de acces, o să verific. Până acum nu am primit nicio amendă referitoare la această chestiune». Acest citat îi aparţine managerului Spitalului Judeţean Constanţa (potrivit ZIUA de Constanţa), care, în loc să ia atitudine şi să rezolve problema rampelor de la intrarea în ambulatoriul spitalului, ne aduce la cunoştinţă că nu a primit nicio amendă.Nu m-am putut abţine când am citit această declaraţie şi am trimis o sesizare Agenţiei pentru Plăţi şi Protecţie Socială, în vederea unei viitoare amenzi, cuprinsă între 5.000 şi 12.000 de lei“, au anunţat reprezentanţii ACIA pe pagina de Facebook.
 
ACIA a câştigat în instanţă anularea taxei de linişte şi de tramă stradală în municipiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează. Detalii

25 Mar 2024 778

Spitalul Militar de Urgență Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Mar 2024 969

Știri Constanța azi UPDATE. Oficial de la IPJ. Intervenție de urgență a autorităților! O persoană amenință că se sinucide (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 1229

Concurs de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Cine poate participa

05 Mar 2024 1406

Spitalul Militar de Urgență Constanța, dat în judecată de Black Sea Euro Investments SRL. La mijloc, un litigiu privind achizițiile publice

03 Mar 2024 778

Locuri de muncă Constanța Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” scoate la concurs două posturi vacante

01 Mar 2024 1502

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 840

Locuri de muncă Constanța Spitalul Militar de Urgență Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

14 Feb 2024 1079

Angajări Constanța Spitalul Militar de Urgență Constanța angajează medic. Detalii

14 Feb 2024 1201

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 926

Valoarea contractului privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, majorată cu 10% (DOCUMENT)

07 Feb 2024 803

Licitații publice Eco Fire Sistems SRL și Luxury Estetiq au bătut palma cu Spitalul Județean Tulcea (DOCUMENT)

05 Feb 2024 755

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

04 Feb 2024 1076

Atlantida Grama SRL, care deține hotelul și restaurantul Zodiac, asigură servicii de cazare pentru piloții elicopterului SMURD (DOCUMENT)

03 Feb 2024 973

Cu ce firmă a încheiat Spitalul Județean Constanța contractul de servicii de asigurare CASCO pentru următorul an (DOCUMENT)

02 Feb 2024 749