Bucăți de istorie, descoperite în timpul lucrărilor de restaurare a Cazinoului

  • Șantierul uneia dintre cele mai frumoase clădiri din sud-estul Europei ascunde adevărate comori.
  • Lucrările avansează lună de lună și fiecare etapă a procesului de restaurare ne dezvăluie fragmente de istorie și mărturii ale celor care au trudit din greu pentru renovarea edificiului.
 
Despre istoria evoluției lucrărilor de reabilitare și mesajele lăsate în urmă foștii deținuți politici ne-a vorbit arhitectul Radu Cornescu, reprezentant al Primăriei Municipiului Constanța pentru a colabora cu proiectanții și constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare:

„De la inaugurarea Cazinoului în 1910, de-a lungul timpului, acesta a avut nevoie de mai multe reparații și reamenajări majore. Prima reparație a fost făcută după 1920, deoarece în 1916, în Primul Razboi Mondial, Cazinoul a fost bombardat de către nemți. O reamenajare importantă a fost realizată în 1934 sub conducerea autorului proiectului - arh. Daniel Renard. Și în Al Doilea Război Mondial Cazinoul a fost bombardat, de data aceasta de către ruși! Au urmat reparații majore în anii 1951-1952, făcute cu deținuți politici. Despre aceste reparații nu s-a aflat decât după anul 1990, deoarece în perioada comunistă nu s-a scris și nu s-a suflat nicio vorbă despre asta.

În noul regim au existat mărturii ale unor foști deținuți politici care au lucrat la Cazino sau ale rudelor lor, dar dovezi directe nu au ieșit la iveală până la începutul anului 2020, când s-a decopertat cea de-a doua fereastră-scoică (dinspre mare, similară cu cea dinspre Acvariu) și, în tencuiala căzută, s-a descoperit un petic de sac cu o listă a câtorva deținuti politici care au lucrat la reparații."

Bucățica de sac găsită atunci conținea următorul text:
_Acest Cazinou este lucrat de către deținuți politici din anul 1951 luna 31 Decembrie. Condusă de Arhitectu__l__ Jojea Constantin _(de fapt arhitectul Joja Constantin). _Echipa de stucatori condusă de Rusu A Ioan, Botoș Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraș Ionel, Sava Nicolae, __POP ST. IOAN__, __VLĂDESCU ILIE__, Hosu Petre, Hosu Ghegor,_ VOICILĂ NICOLAE,_ Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel și __MORTON IULIU__. _

Arhitect Radu Cornescu: „Pe cei subliniați, recent i-am regăsit semnați și pe grinzile metalice de la plafonul suspendat al restaurantului dinspre mare! Aici, la parter, cu ocazia punerii schelei interioare pentru reparațiile de la plafoane, dl. ing. Gabriel Puchiu, dând la o parte rabițul care acoperea structura orizontală, a descoperit niște înscrisuri făcute cu creta pe grinzile metalice. Sunt semnături ale meșterilor care au lucrat la Cazino. Interesant este că numele meșterilor care au lucrat aici și s-au semnat sunt atât din anul 1951, cât și din anul 1986 (ultima reparație capitală a clădirii). Deci s-a descoperit încă un indiciu despre deținuții politici conduși de arhitecții-deținuți Constantin Joja și Ion Cristodulo și care au suferit condițiile dure de detenție ale regimului dictatorial comunist."

Numele meșterilor din 1951 sunt scrijelite peste vopseaua a trei grinzi și unele sunt întărite cu cretă, iar ale celor din 1986 sunt scrise doar cu cretă peste grinzi. Mărturiile supraviețuitorilor au arătat ca în total au fost 100 de deținuți politici aduși din diferite închisori pentru reparațiile efectuate la clădirea Cazinoului. 

Odată cu evoluția lucrărilor, este posibil să apară și alte mărturii zidite între pereții clădirii de deținuții care au lucrat la reabilitarea Cazinoului.

„Prin înscrisurile lăsate în anii '50, se poate completa o listă la care se adaugă numele date, după 1990, de supraviețuitori sau de rude ale acestora.


Față de cei scriși pe petecul de hârtie, au mai apărut și numele altor deținuti - Ciora Ionel, Vaideș Alexandru, Liuba Nicolae,  Pop Gh. Ioan (a nu se confunda cu celălalt - Pop St. Ioan), Sarboan Gh., Sloi Cornel, Vacareliu I. și Oană Jonni. Alături de aceste înscrisuri, apar și numele meșterilor din 1986: Closs Ion, Pobloi Ion, Sîrbu N., Popa P., Petre Ion, Isac Cheamil, Lucaci Mihai, scrise dintr-o solidaritate de breaslă.

E foarte posibil ca la decopertarea altor grinzi să se mai găsească și alte nume sau un text diferit. Cazinoul e plin de surprize!", a mai spus arh. Radu Cornescu.


Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO Superbele ornamente ale bătrânului Cazino „au prins viață”

12 Jan 2021 6960

Lucrările avansează vizibil la Cazinoul din Constanța

15 Sep 2020 1265

O nouă etapă importantă a lucrărilor de reabilitare a Cazinoului

08 Aug 2020 967

Lucrări pe faleza Cazinoului

23 Jul 2020 886

Reportaj în exclusivitate realizat de ZIUA de Constanța Ce au scos la iveală lucrările de la Cazino de până acum. Cât de afectată îi este, de fapt, structura (galerie foto)

18 Jul 2020 3198

Constanța Au fost recondiționate băncile de pe faleza Cazino. Reparații și pentru cele din Piața Ovidiu (galerie foto)

02 Jul 2020 900

Constanța Lucrări de întreținere și recondiționare a băncuțelor de pe faleza Cazino

11 Jun 2020 927

O parte din schițele de proiectare pentru lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța, finalizate

02 May 2020 2219

„Constructorii vor avea parte de tot sprijinul nostru“ Anunț de ultim moment făcut de CNI despre Cazinoul din Constanța!

13 Apr 2020 1380

Organizare de șantier pentru o lucrare monumentală. Când a fost văzut ultima dată Cazinoul „sub asediul“ schelelor (galerie foto + video)

10 Apr 2020 3045

Cazino, drumul spre renaștere Dr. ing. Petre Badea, directorul Aedificia Carpați - „Vom respecta sigur acest termen, chiar și în contextul crizei actuale“ (galerie foto)

04 Apr 2020 2949

Ședință online Comisia Națională de Arheologie a aprobat lucrările de la Cazino. Ce condiție s-a pus

31 Mar 2020 2050

Vești bune în vremuri grele Lucrările la Cazino continuă. S-au depus actele necesare pentru obținerea avizelor. Ce ne-au declarat specialiștii

18 Mar 2020 3164

Cazinoul din Constanța se pregătește de restaurare (galerie foto)

06 Mar 2020 1558

Sondaj de opinie ZIUA de Constanța 87% dintre respondenți vor ca pasarela din Mamaia să fie reabilitată!

03 Feb 2020 2604