Stere Beca, singurul constănţean în Colegiul Consultativ al Revoluţionarilor

Stere Beca, cel care este cunoscut şi pentru procesul intentat fostului primar, Radu Mazăre, proces pe care l-a câştigat, este singurul constănţean care face parte din Colegiul Consultativ al Revoluţionarilor.
 
Colegiul Revoluţionarilor este un organ consultativ al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi are ca scop principal colaborarea dintre secretarul de stat şi partenerul social de dialog, format din reprezentanţii structurilor asociative ale organizaţiilor de revoluţionari, în vederea punerii în aplicare a Legii nr. 341/2004, cu privire la revoluţionarii din decembrie 1989 şi informarea acestora referitor la activitatea SSPR.
 
„Ceea ce încercăm să facem pentru revoluţionari, deţinuţi politici şi pentru urmaşii acestora are un scop nobil. Rolul Colegiului Revoluţionarilor este să apărăm drepturile acestora“, a precizat Stere Beca.
 
Din Colegiul Consultativ al Revoluţionarilor mai fac parte reprezentanţi din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Brăila, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Lugoj, Piatra Neamţ, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş şi Timişoara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Stere Beca, președintele Comunității Aromâne din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2023 1362

#Dobrogea143 Reprezentanții comunităților etnice dobrogene, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

16 Nov 2021 1706

DNA a colaborat cu SRI? Instanţa a rămas în pronunţare în dosarul lui Teodosie

27 Mar 2019 2745

Începe judecata lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

10 May 2017 3249

UPDATE 2. „Este ca un satana” Marghiol şi Stere Beca, de dimineaţă, la sediul IPJ Constanţa (video)

20 Oct 2016 9312

Mazăre, obligat să-l despăgubească pe „milogul” Stere Beca!

21 Sep 2015 3341

Mazăre, obligat să achite daune morale. Dosarul, redeschis ieri de judecătoarele Mariş şi Popescu

18 Sep 2015 2546

Exclusivitate! Radu Mazăre, obligat să achite 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Iată motivarea judecătorilor! (document)

17 Aug 2015 3986

„Milogule!“ Mazăre refuză, momentan, să-i plătească revoluţionarului Stere Beca daune morale

09 Mar 2015 3388

Mazăre despre cazul Stere Beca „Dacă rămâne definitiv după apel, plătim, ce să facem”

23 Dec 2014 2138

Revoluţionarul Stere Beca a câştigat procesul cu Radu Mazăre

23 Dec 2014 3124

5000 lei daune morale Radu Mazăre, obligat să-şi ceară scuze, prin mass-media

22 Dec 2014 2665

Cu cine se mai judecă Arhiepiscopia Tomisului

10 Oct 2014 2458