Știri Constanța Conducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!


Încălcări ale regimului rutier au fost constatate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră în Constanța.

Într-o serie de evenimente desfășurate în cursul zilelor de 2 și 3 mai, doi bărbați au fost identificați în timp ce conduceau autoturisme pe bulevardul Mamaia, iar în ambele cazuri s-au constatat încălcări grave ale legislației rutiere.


Oficial de la IPJ Constanța 

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
 
La data de 2 mai a.c., în jurul orei 22.55, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
 



La data de 3 mai a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.




Citește și: 
 
Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbați prinși conducând fără drept în două localități din județul Constanța

29 May 2024 685

Știri Constanța Polițiștii au împărțit sute de amenzi, în valoare de peste 80.000 de lei. Vezi ce nereguli au constatat agenții

27 May 2024 446

Știri Constanța Șofer suspect de consum de substanțe psihoactive, pe bulevardul Tomis

18 May 2024 802

Încălcări grave ale legii rutiere! Incidente la Constanța

15 May 2024 569

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 811

Situații de risc pe drumurile din Constanța! S-a lăsat cu dosare penale

03 Apr 2024 723

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 872

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 725

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 927

Șoferi băuți la volan în Medgidia și Constanța!

24 Feb 2024 1016

Știri Constanța ​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! Amenzi aplicate și permise suspendate

08 Feb 2024 852

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1225

Știri Constanța Conducător auto depistat cu viteză dublă față de limită, în stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 1157

4.525 de accidente rutiere grave înregistrate în anul 2023, la nivel național

28 Jan 2024 712

În ultimele 24 de ore Peste 7.200 de fapte contravenționale la care au intervenit polițiștii, la nivel național

26 Jan 2024 617