Sub bagheta Regelui, chiar și Lupii își schimbă părul


 
  • Farul este una dintre surprizele noului sezon din Superliga, iar echipa este pe prima poziție în clasament după 11 etape disputate.
  • O componentă cheie este campania de transferuri din vară, în care Gică Hagi a adus câțiva jucători experimentați, cărora a reușit să le dea încredere și să îi ridice la un nivel superior.
 
Fanii constănțeni visează frumos după startul extraordinar de sezon, în care echipa are o linie de clasament aproape perfectă.
Farul este pe primul loc în Superliga, cu 24 de puncte acumulate în primele 11 etape. Iar echipa lui Gică Hagi are 7 victorii, 3 remize și o singură înfrângere.
Eșecul a venit în deplasare la Universitatea Craiova, după ce Farul a condus.
 
Tocmai din acest motiv, cota celor de la Farul a scăzut iar echipa a intrat în top favorite la pariuri pe Liga 1.
Astfel, Farul este considerată a cincea favorită și are cota 13.00 pentru câștigarea titlului.
Cu prima șansă este văzută CFR Cluj, cu cota 1.65, urmată de Universitatea Craiova (cota 8.00), FCSB (cota 8.50) și Rapid (cota 9.00).
 
Iar un merit pentru parcursul bun pentru parcursul excelent din acest sezon îl au și transferurile efectuate.
În vară, Farul a adus mai mulți jucători importanți care nu mai confirmau la alte echipe, precum Denis Alibec, Tudor Băluță, Mihai Popescu, Vlad Morar, Romario Benzar și Gabi Torje.

Denis Alibec a renăscut la Farul

Unul dintre artizanii succesului Farului din acest sezon este Denis Alibec.
Atacantul a marcat 4 goluri în 7 partide, având o medie excelentă din moment ce acestea au fost reușite în doar 495 de minute.



 
Mai mult, Alibec a marcat în aceste partide la fel de multe goluri câte a marcat în cele 25 din sezonul precedent pentru CFR Cluj și Atromitos.
 
Prestațiile bune l-au adus pe Alibec și la echipa națională, deși în urmă cu câteva luni părea departe de a visa la așa ceva.
 
În aceste condiții, atacantul a devenit al treilea favorit la câștigarea titlului de golgheter din Superliga, cu cota 10.00.
Cu prima șansă este văzut atacantul Andrea Compagno de la FCSB, cu cota 2.75.
Iar a doua șansă o are tot un jucător de la FCSB, David Miculescu, a cărui cotă este 8.00.
Andrea Compagno 2.75
David Miculescu 8.00
Denis Alibec 10.00

Și alți jucători au renăscut sub comanda lui Hagi

Denis Alibec nu este singurul jucător care a renăscut sub comanda lui Gică Hagi.
Unul dintre el este Gabi Torje, care a venit la Farul după ce a retrogradat în sezonul precedent cu Dinamo.
Chiar și așa, Torje a avut evoluții apreciate și a marcat 3 goluri în 8 partide pentru Farul Constanța.
 
Un alt caz este al mijlocașului Tudor Băluță.
Acesta a venit după câțiva ani grei în care nu s-a impus la Brighton & Hove.

Băluță a dat multă siguranță la centrul terenului și prestațiile bune l-au adus și pe el la echipa națională.
 
Dragoș Nedelcu a devenit și el jucător definitiv al Farului, în timp ce Louis Munteanu a avut și el evoluții apreciate după ce s-a întors sub formă de împrumut de la Fiorentina.
Romario Benzar și Vlad Morar s-au impus și ei, în timp ce dintre jucătorii tineri au impresionat Alexi Pitu și Constantin Grameni, care au intrat deja pe radarul unor formații de top din campionat.
 
Așadar, sunt speranțe mari pentru Farul în acest sezon, în care obiectivul stabilit de conducere a fost calificarea în play-off, însă jucătorii și fanii visează la mai mult, având în vedere forma excelentă arătată în primele 11 runde și potențialul acestei echipe.
 
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Control la primăria Ostrov efectuat de Camera de Conturi Constanța. Ce nereguli au fost sesizate (DOCUMENT)

06 Mar 2024 498

Muftiatul Cultului Musulman a obținut documentul de la Primăria Constanța pentru restaurarea și punerea în valoare a Moscheii Regele Carol I

05 Mar 2024 589

ISU IașiSalvatorii ieșeni, alături de cetățeni, sărbătoresc Ziua Protecţiei Civile din România

27 Feb 2024 349

ISU Harghita „Împreună mai pregătiţi!” Săptămâna Protecţiei Civile – 26 februarie - 4 martie 2024

26 Feb 2024 392

Recruți ai Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”, în vizită la Muzeul Militar și Muzeul Național al Marinei Române

10 Feb 2024 493

Preşedintele Klaus Iohannis „Îi dorim regelui Charles recuperare completă”

06 Feb 2024 436

Regele Charles, diagnosticat cu cancer! Anunțul Palatului Buckingham

05 Feb 2024 1382

A decedat Vittorio Emanuele de Savoia, fiul ultimului rege al Italiei

03 Feb 2024 668

Regele Charles al III-lea internat în spital pentru o intervenție la prostată

26 Jan 2024 623

Istoria Dobrogei - Bibliografie Polyainos (sec. II) - „Stratageme”

19 Jan 2024 1810

Muzeul Național Cotroceni, deschis pentru public pe 24 ianuarie

18 Jan 2024 614

Muzeul CotroceniMuzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie

18 Jan 2024 384

Regele Charles al III-lea va fi spitalizat în urma unei hipertrofii de prostată

17 Jan 2024 770

Conflictul Israel-Hamas a creat o o generație de orfani în Gaza

08 Jan 2024 786

Israel-Hamas Regele Iordaniei îi cere secretarului de stat american Blinken să facă presiuni asupra Israelului

07 Jan 2024 671