Sub sloganul „Fapte, nu vorbe“, în luna martie, Asociaţia „Constanţa Restart“ şi UOC vă aşteaptă la o nouă acţiune de plantare

Sub sloganul „Fapte, nu vorbe“, Asociaţia „Constanţa Restart” începe maratonul de muncă şi proiecte în 2019. Acţiunile asociaţiei au drept scop îmbunătăţirea calităţii aerului respirat de constănţeni, precum şi educarea populaţiei în spiritul protejării mediului înconjurător. „Constanta Restart“ şi Universitatea „Ovidius“ Constanţa vor realiza în data de 23 martie 2019, de la ora 10.00, cel mai frumos proiect de plantare de până acum. 
 
„Pe terenul în suprafaţă de 1,2 hectare situat în dreptul Corpului B al Universităţii Ovidius din Constanţa vom planta 200 de copaci (116 tei, 12 cedri, 20 mesteceni, 32 prunus pisardi, 20 thuya), conform proiectului realizat de arh. peisagist Pamfil Mircea Ştefan”, susţine avocatul Cătălin Filişan, iniţiatorul campaniei „Trees need people Constanţa Restart”.
 
Filişan a anunţat că, după plantare, copacii vor beneficia de sistem de irigat automatizat realizat de Gabriel Angelescu. „Toţi copacii provin din pepiniere autorizate, au înălţimea de 2-4 metri, tulpina de min. 10 cm diametru, coroana formată şi vor veni cu rădăcina cu balot de pământ. Proiectul va prinde viaţă prin efortul nostru comun, al celor care iubesc Constanţa”, a mai spus Filişam.
 
Iată o parte din voluntarii „Constanţa Restart”: Coman George, Alexandru Bobe, Dorofte Dan, Daniel I. Stoenciu, Iulian Stoenciu, Iulian Brăileanu, Iulia Iulia, Mihaela Niţu, Vlad Vlad, Valentin Roşculeţ, Romeo Ilie etc.

Sursa foto: constantarestart.ro
 
 
Citeşte şi:
 
Cătălin Filişan, Constanţa Restart - „Pentru anul 2019 pregătim un maraton de muncă şi proiecte!“



 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Moștenirea!

17 Dec 2023 1390

Avocatul Filișan și Constanța Restart, pregătiți pentru un nou proiect University Park - un nou parc de două ori mai mare și mult mai frumos. Cum va arăta? (GALERIE FOTO)

15 Dec 2023 4421

Asociația Constanța ReStart Inițiativa #Mulțumesc! Plaja Ta a mobilizat constănțenii în activitatea de ecologizare (FOTO)

28 Oct 2023 893

Asociația Constanța ReStart #Mulțumesc! Plaja Ta, inițiativa de ecologizare revine în Constanța

23 Oct 2023 634

Conferință de presă cu tematică științifică organizată de Universitatea „Ovidius” Constanța

08 May 2023 1020

Universitatea Ovidius din Constanța a încheiat o etapă în activitățile de formare a cadrelor didactice prin proiectul european RESTART4EDU

12 Apr 2022 1035

Universitatea Ovidius din Constanța a parcurs o nouă etapă în formarea cadrelor didactice prin proiectul european proiectul RESTART4EDU

01 Apr 2022 1191

Universitatea „Ovidius” din Constanța Proiect de formare a cadrelor didactice, finanţat din fonduri europene

10 Jan 2022 1450

Constanța Restart Exemplu pentru constănțeni! Copiii au ajutat la plantarea de copaci în Ovidius Park (galerie foto)

07 Nov 2021 2136

Universitatea Ovidius din Constanța. Întâlnire transnaţională în cadrul unui proiect de E-learning, în Belgia

29 Oct 2021 1576

LIVE TEXT Asociația Constanța ReStart dă tonul. Constănțenii igienizează plajele, pornind din zona Modern (galerie foto+video)

02 Oct 2021 3191

Festivitate de deschidere a anului universitar 2021-2021 la Universitatea Ovidius Constanța (video)

01 Oct 2021 1451

Asociația Constanța ReStart invită constănțenii la o acțiune de ecologizare a plajelor în acest weekend

29 Sep 2021 1740

ZIUA-n amiaza mare Avocatul Cătălin Filișan- „Am în spate o echipă de eroi”

18 Jun 2021 5017

Sondaje de opinie. Parcul Ovidius, exemplu de implicare în viața comunității, pentru autoritățile constănțene!

14 Jun 2021 2142