Sume impresionante! Polițiștii au aplicat amenzi pentru prevenirea și combaterea faptelor cu caracter antisocial

Imagine de la un eveniment
Joi, 25 august, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu caracter antisocial. 

Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane, fiind oprite, pentru control, 10 vehicule. 

În urma activităților, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, dintre care 7 la Legea 61/1991, 5 la O.U.G. 195/2002 și 14 la O.U.G. 99/2000.


Joi, 25 august, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu caracter antisocial.
Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, toate la Legea 61/1991.

În noaptea de 25 și 26 august 2022, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești împreună cu jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență.

Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane, fiind oprite, pentru control, 10 vehicule. 

În urma activităților, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, dintre care 1 la Legea 61/1991 și 4 la O.U.G. 195/2002.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 333

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 476

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 480

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 364

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6100

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 450

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 411

Amenzi în Portul Constanța! Patru operatori de cereale, sancționați de Garda de mediu

12 Apr 2024 487

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 481

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 428

Societăți de colectare a deșeurilor metalice și a materialelor de reciclare din Constanța, sancționate de polițiști

10 Apr 2024 417

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 465

S-au dat amenzi usturătoare Peste 200 de tone azot depozitate în curte, neacoperite, în Cobadin, județul Constanța!

09 Apr 2024 921

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 369

ITM„ Amenzi în valoare de 455.000 lei pentru nereguli în controalele din luna martie”

09 Apr 2024 252