Sume uriaşe pentru dragaj CN APM SA va adânci porturile maritime Constanţa şi Mangalia (document)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) intenţionează să execute operaţiuni de dragaj de întreţinere la bazinele şi şenalele porturilor maritime şi să realizeze aceste lucrări în zonele afectate de situaţii neprevăzute apărute pe perioada derulării contractului.
 
În acest sens, CN APMC anunţă organizarea şi desfăşurarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Dragaj de întreţinere în porturile maritime“, în valoare estimată de 27.000.000 de lei. Obiectul prestaţiei îl constituie execuţia operaţiunilor de dragaj de întreţinere în bazinele şi şenalele porturilor maritime, dar şi realizarea acestor lucrări în zonele afectate de situaţii neprevăzute apărute pe perioada derulării contractului.
 
Volumul care se va draga pe o perioadă de maximum 24 de luni va fi de 1.000.000 mc. Volumele exacte din zonele de dragaj se vor calcula în vederea decontărilor pe baza ridicărilor hidrografice efectuate înainte şi după dragaj, de către beneficiar. Se vor executa lucrări de dragaj până la încadrarea în valoarea contractuală.
 
Societăţile interesate de acest contract vor depune ofertele până pe data 2.07.2018, ora 16.00. Acestea vor fi deschise pe data de 30.10.2018, ora 18.00. Cuantumul garanţiei de participare va fi de 270.000 de lei. Termenul în care entitatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare în legătura cu documentaţia de atribuire este a zecea zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Termenul-limită până la care ofertantul poate să adreseze solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de 15 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor. La solicitările adresate după acest termen entitatea contractantă nu va răspunde. Ofertanţii vor demonstra că au executat, în ultimii cinci ani, lucrări de dragaj. Valoarea cumulată trebuie să fie de cel puţin 15.000.000 de lei, la nivelul unuia sau al mai multor contracte.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele cu funcţie de decizie responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea procedurii de achiziţie publică sunt: director general - Dan Nicolae Tivilichi, director general adjunct - Marian Tănase, director economic - Daniela Şerban, director tehnic - Ion Tomescu, şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov, şef Serviciu Juridic si Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Birou Control Financiar Preventiv - Adina Nicoleta Gamalan, şef Cadastru şi Evidenţe Funciare - Liliana Mihai.
 
Contractul nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice şi nu poate fi împărţit în loturi. Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. Banii provin din fonduri proprii, iar forma juridică pe care o va lua grupul de operatori economici căruia i se va atribui contractul trebuie să fie Asociere, conf. art. 66 din Legea nr. 99/2016.
 
Sectoarele de dragaj şi bazinele incluse în fiecare sector sunt: bazinul danelor 12-21, din portul Constanţa, şenal de acces către B01 din portul Constanţa, bazinul danelor RR3-RR4-D39, bazinul danelor de pasageri şi DRR 5 din portul Constanţa, bazinul danelor 71 şi 74 din portul Constanţa, bazinul de manevră din portul Constanţa, bazinul danelor 77 din portul Constanţa, şenalul de acces în port, bazinul danelor 89-90 din portul Constanţa, bazinul danelor 91-94 din portul Constanţa, bazinul danelor 1260131 din portul Constanţa; şenalul de acces în portul Mangalia, bazinul de manevră din portul Constanţa, bazinul danei tehnice din portul Mangalia, bazinul danelor 1 şi 2 portul Mangalia şi bazinul şantierului naval din portul Mangalia.
 
Lucrările de dragaj în bazinele unde au fost delimitate prin coordonate subzone cu materiale ce nu pot fi dragate (calcar, stânca) vor fi considerate finalizate, în sensul că dragajul a fost efectuat până la cota la care dragajul este posibil de realizat cu utilajele de dragaj utilizate de către antreprenor. Lucrările de dragaj se execută atât în bazine, până la o distanţă de 15 m de la faţa cheiului, cât şi în zona limitrofă cheiurilor, pe o lăţime de 15 m de la faţa acestora. Pentru aceste lucrări trebui să asigure utilaje corespunzătoare tipului de dragaj necesar în zona respectivă. În funcţie de priorităţile operaţionale, se va stabili ordinea execuţiei lucrărilor în interiorul fiecărui sector prin dispoziţie de dragaj în bazine, emisă de beneficiar.
 

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 483

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 418

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 453

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 463

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2318

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 481

Pentru atingerea capacitatii de trafic de 11,5 milioane tone pe an Portul Medigida va fi modernizat și extins de CN ACN Constanța SA

11 Apr 2024 1188

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 407

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 527

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 497

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 637

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 527

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 471

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825