Surse.Casiera suspectată de delapidare de la Universitatea Ovidius Constanța a fost dată afară

Potrivit unor surse, Universitatea Ovidius Constanța i-a desfăcut astăzi contractul de muncă Luminiței Ștefan, casiera acuzată de furtul unei sume de bani din gestiunea unității de învățământ superior. 

Luminiţa Ştefan, casiera bănuită de furt, a fost cercetată de o comisie de anchetă internă. Din declaraţiile purtătorului de cuvânt al UOC, Valentin Vanghelescu, aceasta ar fi recunoscut furtul din gestiune doar al sumei de 12.000 de lei, pe care, de altfel, i-ar fi restituit. 
 
Pe perioada anchetei, fosta casieră a fost detaşată la tipografia instituţiei. Femeia este angajată a UOC de zece ani, însă lucrează la casieria centrală de la sediul de pe bulevardul Mamaia din anul 2013.

Remevin cu mai multe detalii în zilele următoare. 
 
Citește și: 

Cine anchetează dispariţia banilor din casieria Universităţii „Ovidius“?

 180.000 de lei lipsă în casieria centrală a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa

Casiera și-a recunoscut vina. Se fac cercetări pentru stabilirea prejudiului 

 
Delapidarea de la Universitatea „Ovidius“ a ajuns în atenţia instituţiilor abilitateCasiera bănuită de furt, „audiată“ la sediul de pe Mamaia
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 410

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 531

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1239

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 785

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 457

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 585

Conferința „Dragoste, Rușine, Ură- despre Emoții și Buna Ordine în Țările Române, sec. XVIII-XIX”, la Universitatea Ovidius din Constanța

13 Mar 2024 500

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 734

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 594

Universitatea „Ovidius” din Constanța, dată în judecată de fostul rector Tiberius Dănuț Epure

05 Mar 2024 1466

UPDATE. Universitatea „Ovidius” Constanța caută firmă pentru furnizarea de servicii auxiliare ce vizează proiectul „Ovidius Engineering Hub” (DOCUMENT)

03 Mar 2024 617

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 812

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 761

Expoziția itinerantă „Mamaia. Peisajul de ieri și provocările actuale”, deschisă la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, de la începutul lui martie

28 Feb 2024 624