Constănțeanca Ligia Deca, propusă pentru funcţia de ministru al Educaţiei

Ligia Deca. Foto: Administrația PrezidențialăConducerea PNL a decis ca Ligia Deca, în prezent consilier prezidenţial, să fie propusă pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

Reamintim că Sorin Cîmpeanu a demisionat săptămâna trecută din funcţie.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a fost desemnat ministru interimar al Educaţiei.

"Astăzi, în şedinţa Biroului Politic Naţional, am venit cu propunerea ca doamna Ligia Deca să fie propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei, dânsa fiind o persoană care a lucrat şi a participat în sensul de a se fi coordonat cu Ministerul Educaţiei în timpul procesului de elaborare şi după aceea în timpul dezbaterilor publice. Este în măsură să poată să continue şi să respecte calendarul de dezbatere şi aprobare a pachetului de legi în Guvern, urmând ca până la finale lunii octombrie acesta să fie aprobat şi înaintat Parlamentului pentru dezbatere", a precizat președintele PNL, Nicolae Ciucă, la finalul BPN al PNL.


Despre Ligia Deca

Potrivit datelor furnizate de Administrația Prezidențială, Ligia Deca (n. 1982) este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).

În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat  la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).

Autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.

Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.

De asemenea Ligia Deca a studiat între anii 1997-2001 la Colegiul National "Mircea cel Batran", Constanta. Între anii 2001-2006 a urmat Facultatea de Navigatie si Transport Naval, Universitatea Maritima Constanta. Ulterior,  între 2006-2008,a urmat masterat in Managementul maritim si portuar, la Facultatea de Navigatie si Transport Naval, Universitatea Maritima Constanta.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Elevilor din Constanţa a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat. Reacția Ministrului Educației, Ligia Deca

21 Mar 2024 489

Directoarea școlii, unde un elev ar fi fost abuzat sexual, a demisionat

05 Mar 2024 473

Ce spune Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța Inspectoratele Școlare Județene vor fi desființate prin ordin de ministru

15 Feb 2024 813

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 675

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 905

15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Declarația ministrului Educației, Ligia Deca

04 Feb 2024 890

Ministerul Educației răspunde la întrebările puse în privința simulărilor și evaluărilor digitalizate (DOCUMENT)

03 Feb 2024 727

Ministrul Ligia Deca, la reuniunea miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 753

Deca- „Cred că în acest an vom rezolva problema școlilor cu grup sanitar în curte“

16 Jan 2024 664

Ligia Deca, anunț despre intrările separate profesori-elevi!

16 Jan 2024 730

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 779

Ministrul Ligia Deca Sistemul de corectare digitalizată va fi folosit anul acesta la toate examenele naţionale

15 Jan 2024 771

Ministrul Educației „Din acest an, în învățământul superior, diploma de doctor va conține un cod QR“

12 Jan 2024 857

Mai multe școli din trei județe rămân închise și mâine din cauza condițiilor meteo

09 Jan 2024 755

Ministrul Educației, Ligia Deca „Avem cea mai mare creștere a costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev“

09 Jan 2024 733