Tânăr de 21 de ani, cercetat pentru contrabandă cu peste 6.000 pachete cu țigări confiscate (galerie foto)

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 6.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, cantitate pe care un cetățean român intenționa să o transporte și ulterior să o comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 16 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, județul Suceava, au desfășurat o acțiune, în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 16.00, în zona de frontieră, polițiștii de frontieră au interceptat, la aproximativ 150 m de graniţa cu statul vecin, pe direcția localității Vicovu de Sus, județul Suceava, un bărbat, iar în imediata apropierea a acestuia se aflau mai multe colete cu țigări.

Din primele cercetări, s-a stabilit că cetățeanul român B.D., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, este implicat în activitatea infracțională, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia împreună cu baxurile cu țigări la sediul Poliției de Frontieră, pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor descoperite, a rezultat cantitatea de 6.170 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 72.200 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.