Tânărul decedat în deflagrația de la Petromidia Năvodari ar fi împlinit astăzi 32 de ani

  • În urma acestuia a rămas o soție îndurerată și o fetiță ce abia a împlinit doi ani.

Iulian Atanasiu, tânărul care și-a pierdut viața în urma unei explozii produse la Rafinăria Petromidia Năvodari urma să își serbeze astăzi, 16 iulie, ziua de naștere, când ar fi împlinit vârsta de 32 de ani.

Acesta a fost condus pe ultimul drum în data de 4 iulie 2021, la două zile de la deflagrația care a avut loc la Rafinăria Petromidia.

În urma acestuia a rămas o soție îndurerată și o fetiță ce abia a împlinit doi ani.

La slujba de înmormântare care a avut loc la biserica Sfântul Nicolae, din Năvodari au participat zeci de persoane, membrii ai familie, prieteni dar și colegii tânărului.

Reamintim că în incendiu au fost răniți Laurențiu Gabriel Zaim, Mihai Caplat, Pavel Condurache și Marian Crăciun Marian, iar Iulian Atanasiu, în vârstă de 31 de ani, a decedat.

În urmă cu câteva zile, unul dintre pacienții care au ajuns în Germania pentru tratament de specialitate a decedat, cu toate eforturile depuse de cadrele medicale. Cel care s-a stins din viață este Mihai Caplat.  

Reamintim că, în data de 2 iulie 2021, la ora 12:16 a fost anunțată printr-un apel la 112, o deflagrație urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia, localitatea Năvodari, județul Constanța.

Citește și: 


Tinerețe răpită cruntCronologia exploziei de la Rafinăria Petromidia. Un mort și cinci răniți 

„Sunt văduvă la 33 de ani cu un copil orfan de doi ani”Emoționanta postare a soției celui decedat în explozia de la Petromidia 

O altă postare a soției tânărului mort în incendiul de la Petromidia„Ziua e bine, sunt oameni în jur. Daaaaar pedeapsa vine noaptea” 

Mesajul de după înmormântare al soției tânărului decedat în deflagrația de la Petromidia„Odată cu tine a ars fiecare bucățică a sufletului meu” 

„Dacă sunteți supărați și aveți vreo durere, nu ascundeți lacrimile”Soția tânărului mort în deflagrația de la Petromidia o nouă postare pe Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 557

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1168

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1097

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1695

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1524

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 20078

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 753

Directorul Casei de Cultură Constanța, decedat într-un accident rutier! Mergea la o înmormântare

20 Jan 2024 13895

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 966

RETROSPECTIVĂ 2023! Incendii violente în județul Constanța! Elevi evacuați de la o școală din Constanța și Planul Roșu de Intervenție activat la Rafinăria Petromidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Dec 2023 1394

Schimbare în conducerea Rompetrol Rafinare! Cine a fost numit la conducerea companiei

25 Sep 2023 1435

Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

01 Sep 2023 989

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1364

Doi ani de la explozia de la Rafinăria Petromidia! Cum s-a produs tragedia care a curmat vieți

02 Jul 2023 1475

Anchetă după explozia urmată de incendiu de la Petromidia! Specialiștii INSEMEX Petroșani cercetează cauza deflagrației

27 Jun 2023 1188