Tânărul, reținut pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în stațiunea Neptun, arestat preventiv

  • La verificarea acestuia, s-a stabilit faptul că, în interiorul său, se aflau 30 de comprimate MDMA și 6 punguţe ce conţineau amfetamină, iar, în urma controlului corporal, asupra bărbatului au fost găsiți 1.256 de lei.
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog au depistat, în staţiunea Neptun, judeţul Constanţa, în zona în care se desfăşura un festival de muzică electronică, un bărbat, de 22 de ani, care, la vederea polițiștilor, ar fi devenit agresiv şi ar fi aruncat, în vegetaţia din apropierea autoturismului, un recipient de mici dimensiuni.

La verificarea acestuia, s-a stabilit faptul că, în interiorul său, se aflau 30 de comprimate MDMA și 6 punguţe ce conţineau amfetamină, iar, în urma controlului corporal, asupra bărbatului au fost găsiți 1.256 de lei.

Ulterior, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate alte 455 de comprimate MDMA, 46 de grame de amfetamină și aproximativ 10 grame de cannabis.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, urmând ca mâine, 18 septembrie, să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în cauză.

Citește și: Tânăr, reținut pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în stațiunea Neptun

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 251

Firme Constanța Noi decizii luate de Neptun Hotels SRL

24 Apr 2024 299

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 502

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 396

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 508

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 405

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunea Eforie Nord! Vezi când

16 Apr 2024 649

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora

16 Apr 2024 356

Afaceri Constanța Restaurantul Barchetta, complexul de căsuțe din satul de vacanță și Fabrica de Gheață din Neptun pot fi închiriate. Licitația este organizată de Neptun Olimp SA (DOCUMENT)

15 Apr 2024 676

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

12 Apr 2024 382

UPDATE. Accident rutier, la intrarea în Neptun, județul Constanța. Pompierii intervin (Galerie FOTO)

11 Apr 2024 1300

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 1091

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Firme Constanța Două puncte de lucru cu destinaţia showroom, deschise de Pontoane.Ro SRL în localitatea Neptun

03 Apr 2024 491

RAJA Se oprește apa în Stațiunile Neptun și Olimp pentru lucrări

01 Apr 2024 428