„Tanti Sina“, cel mai vârstnic locuitor din Lumina, a plecat la cele veşnice

Eufrosina Ştefan, „tanti Sina“, a fost desemnată Omul Centenar al comunei Lumina, în cadrul unui proiect editorial derulat anul trecut de cotidianul ZIUA de Constanţa.
 
Eufrosina Ştefan S-a născut în 1922, în Rusia, iar în 1948 s-a căsătorit în Valea Neagră, aşa cum s-a numit localitatea până în anul 1965, când, în conformitate cu Decretul 799/964, a primit denumirea de Lumina.

La 97 de ani, femeia este cel mai în vârstă cetăţean al comunei Lumina, iar toată lumea, de la mic la mare, o cunoaşte drept „tanti Sina”.
Ajunsă la o vârstă venerabilă, mamă a doi băieţi, tanti Sina a fost coerentă şi s-a gospodărit aşa cum a putut, deşi nu mai vedea foarte bine. Unul dintre băieţi, Emilian, care trăieşte din 1982 în Canada, s-a ocupat de la distanţă ca în fiecare zi, atât mama cât şi fratele său, care locuiau împreună, să aibă o masă caldă. 
Pentru a putea să-şi crească copiii, Eufrosina Ştefan a lucrat ca îngrijitoare la şcoala din Lumina, iar acasă făcea croitorie pentru a se putea descurca.
Tanti Sina a plecat la cele veşnice la sfârşit de septembrie, tăcută, aşa cum a fost toată viaţa.
Dumnezeu s-o ohidnească!
 
Citeşte şi:

Lumina. Omul Centenar Eufrosina Ştefan, „tanti Sina“, cel mai vârstnic locuitor al comunei


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Omul Centenar“ al comunei şi cetăţean de onoare Veteranul de război Ion Ceapă, din Cumpăna, a împlinit 104 ani

01 Apr 2021 2730

Albeşti. Omul Centenar Călin Ion s-a înrolat în armată la 26 de ani, pentru că autorităţile l-au crezut legionar

03 Nov 2018 7928

Adevarul.ro. Poveştile Centenarului. Ce spune omul centenar din judeţul Constanţa. Cine şi de unde este (galerie foto)

13 Oct 2018 2957