Târgul „Constanța cu flori”, organizat la sfârșitul acestei săptămâni


Simfonia florilor îi va încânta pe constănțeni, la sfârșitul acestei săptămâni, la cel mai colorat târg din municipiu. Parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va fi îmbrăcat în flori viu colorate, la Târgul „Constanța cu Flori”.

Timp de patru zile, în perioada 26 septembrie - 29 septembrie, în intervalul orar 11:00 – 19:00, vor fi aduşi laolaltă producători de flori din județ, producători de ghivece din ceramică, beton, fier și lemn, firme de amenajări peisagistice, firme care comercializează produse de îngrijire pentru flori și produse fito-sanitare.

Printre miile de flori care vor îi încânta pe constănțeni cu miresmele și culorile lor, pe platoul din fața teatrului se numără crizantemele, mușcatele curgătoare, mușcatele zonale, clopoțeii, begoniile, ciclamele sau florile de piatră.

Producătorii alături de reprezentanți ai Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA – Direcția Silvică Constanța vor da sfaturi prețioase celor care doresc să cunoască tainele îngrijirii florilor.

Târgul „Constanța cu flori” este organizat de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat”  în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Târgul „Constanța cu flori", pe platoul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski". Intrarea este liberă! (galerie foto)

26 Sep 2019 2792

Revista presei locale

14 Sep 2019 1657

Târgul Constanța cu Flori Parcul Teatrului „Oleg Danovski”, gazda celui mai colorat și parfumat eveniment (galerie foto)

13 Sep 2019 3540

„El vesteşte-n toata ţara că soseşte primăvara!“ De 1 Martie, la Constanţa, mărţişoare inedite (galerie foto)

28 Feb 2017 3469

Fotoreportaj Ce frumuseţi se găsesc la Târgul de Mărţişoare de la Muzeul de Artă Populară Constanţa (galerie foto)

01 Mar 2016 5185