Tatăl Robertei, tânăra decedată în accidentul de la 2 Mai – „Am încredere în autorități! Sunt curios cine au fost ceilalți tineri care au fost în mașină?“



Părinții Robertei, tânăra de 20 de ani care a murit în accidentul de la 2 Mai, județul Constanța, au fost audiați azi, 30 august 2023, de către polițiștii rutieri din Udriște.

La ieșire, tatăl fetei a declarat că are ancheta a intrat în linie dreaptă și că are încredere în autorități.

„Ancheta a intrat în linie dreaptă! Sper să rămână așa. Am încredere în autorități. Cine a greșit să plătească. Dacă se voia protejarea acestui tânăr, trebuie să nu fie lăsat să urce la volan. Sunt curios cine au fost ceilalți tineri care au fost în mașină? Cred eu că de acolo pleacă protecția. Sper ca în România noastră să nu se mai întâmple așa ceva“, a mai spus tatăl Robertei.  


De asemenea, bărbatul a mai spus că intersele familiei sale vor fi apărate de Casa de Avocatură Cuculis și Asociații.

Dosarul penal privind accidentul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
 

Conform magistraților, în sarcina inculpatului, se reţine că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, pe drumul public, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.L (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche.
 
Primele teste efectuate în cauză au relevat faptul că inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.
 
În cauză, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.M.V., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2023.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Împuterniciri după tragedia de la 2 Mai
Poliția Rutieră Constanţa și Poliția municipiului Mangalia au noi șefi! (DOCUMENTE)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 1052

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1475

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 530

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 537

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 9591

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 12508

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 5214

Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

30 Apr 2024 3546

2 Mai Cruce de pe marginea drumului, spulberată de autoturism (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1518

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9677

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 793

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2829

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 948

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 620

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 1020