Taximetria ilegală, în atenția polițiștilor constănțeni

  • Acțiuni desfășurate de polițiști, la Constanța.
Polițiștii constănțeni au efectuat, ieri, acțiuni pe linia prevenirii efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pe linia combaterii taximetriei ilegale. În cadrul acestora, oamenii legii au legitimat peste 70 de persoane, au aplicat 42 de amenzi și au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. 

Ce spune IPJ Constanța

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii răspândirii infecției cu SARS-COV-2, precum și pe linia combaterii taximetriei ilegale. 

În urma activităților, polițiștii au legitimat peste 70 de persoane, fiind verificate și trenurile de marfă. 

Astfel, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravențioanle, în valoare de peste 16.000 de lei, dintre care 25 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 8 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 8 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 1 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. 

Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. 

Precizăm că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 182

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 204

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 322

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 327

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 328

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 481

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 488

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 321

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 478

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 327

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 523

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 560

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 603

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 422

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 600