Teatru absurd. Primăria Constanţa anunţă licitaţie pentru reparaţia şi întreţinerea locurilor de joacă

Primăria municipiului Constanţa cumpără prin achiziţie directă lucrări pentru reparaţii şi întreţinere locuri de joacă amplasate în municipiu, în valoare de 149.728,32 de lei.
Data-limită de depunere a ofertelor este 20.05.2019. În anunţ se arată că lucrările de reparaţii sunt necesare pentru menţinerea în stare de funcţionare a locurilor de joacă ce au fost dotate cu echipamente model european în perioada 2008-2013. Pentru menţinerea locurilor de joacă în conformitate cu normele europene de siguranţă, este necesar ca la fiecare locaţie să se execute lucrări de reparaţii, vopsitorie si/sau înlocuire a elementelor de joc.
 
Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, cu respectarea prevederilor din caietul de sarcini. Ofertanţii pot solicita clarificări anterior depunerii ofertelor, până la data de 15.05.2019, pe adresa de e-mail adriana.istrate@primaria-constanta.ro. Oferta se va transmite pe adresa de e-mail adriana.istrate@primaria-constanta.ro.
 
Care locuri de joacă, vă întrebaţi, probabil? În condiţiile în care în municipiul Constanţa se lucrează de zor pentru ca cei mai mici locuitori ai municipiului să beneficieze din nou de spaţiile de joacă, după ce, în urmă cu aproximativ doi ani, acestea au fost demontate şi dezafectate.
 
Potrivit unei informări venite de la Primăria Constanţa, „până când locurile de joacă vor fi gata însă şi până când cei mici vor avea parte de toate condiţiile pentru a se putea juca în voie, se face apel către toţi locuitorii oraşului să nu folosească spaţiile în curs de amenajare, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări”.
 
Vă reamintim că, potrivit afirmaţiilor primarului Decebal Făgădău din anii trecuţi, până la 1 martie trebuiau finalizate 25 de astfel de spaţii pentru copii. Dar ele nu sunt gata! În luna octombrie a  anului trecut, Primăria Constanţa a atribuit un contract privind achiziţia serviciului de asistenţă tehnică/dirigenţie de şantier pentru urmărirea execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa” - 36 locaţii. Contractul a fost câştigat de Tehnoconsult Proiect SRL. Valoarea contractului este de aproximativ 38.000 de lei fără TVA. 
 
Şi tot anul trecut, dar în luna septembrie, Primăria Constanţa anunţa reluarea licitaţiei pentru modernizarea locurilor de joacă şi faptul că în curând vor începe lucrările pentru primele 25 de spaţii de joacă şi vor mai fi organizate alte licitaţii pentru diferenţa de până la 100 de locuri de joacă din cartierele din constănţene. În ultima zi din luna august, Primăria Constanţa a semnat trei contracte - nr. 144181; nr. 144182 şi nr.144184, pentru lucrări de execuţie privind reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa.
 
Câştigătorul celor trei contracte este Asocierea Mobitom SA - Loftrek SRL. Potrivit contractelor publicate de Primăria Constanţa, pentru execuţia locurilor de joacă, liderul de asociere, Mobitom, a încheiat contractul de subcontractare nr. 268/14.03.2018 cu Indfloor Group SRL.
 
Contractele sunt împărţite pe trei loturi, după cum urmează:

- lot 1 - zona nord - zece locaţii - valoare contract- 1.509.347 lei fără TVA, durata contractului este de 6 luni din momentul semnării iar garanţia lucrărilor este de 36 de luni pentru echipamentele de joacă iar 24 de luni pentru echipamentele de fitness.
 
- lot 2 - zona centrală - opt locaţii - valoare contract 969.681 lei fără TVA, durata contractului este de 6 luni din momentul semnării, iar garanţia lucrărilor este de 36 de luni pentru echipamentele de joacă iar 24 de luni pentru echipamentele de fitness.


- lot 4 - zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură - şapte locaţii - valoarea contractului este de 698.133 de lei fără TVA, durata contractului este de 6 luni din momentul semnării iar garanţia lucrărilor este de 36 de luni pentru echipamentele de joacă iar 24 de luni pentru echipamentele de fitness.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 169

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 311

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 322

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 544

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 407

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 334

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 494

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 328

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 372

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 417

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 323

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 332

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 483

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 289

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 779