Tentativă de înșelăciune prin metoda accidentul - varianta COVID-19. O femeie din Constanța, la un pas să fie înșelată

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități de informare și avertizează cetățenii să își ia măsuri de prevenire, astfel încât să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda accidentul - varianta COVID-19.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 1 februarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 2 au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 63 de ani, care a sesizat o tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

Aceasta le-a relatat polițiștilor faptul că, în aceeași seară, a fost contactată, pe telefonul fix, de către o persoană, care s-a recomandat a fi fiul său. Bărbatul i-a transmis că este infectat cu virusul COVID-19 și, pentru că este într-o stare foarte gravă, are nevoie de ajutor financiar pentru a achiziționa un aparat de oxigen.

Femeia a realizat că este vorba despre o înșelăciune, așa că a închis telefonul, după care a sesizat organele de poliție.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul tentativei la infracțiunea de înșelăciune.

„Specific acestui mod de operare este faptul că persoanele sunt contactate telefonic de necunoscuți care, prin atribuirea unor calități false și relatând diferite pretexte, precum și indectarea cu virusul SARS-COV-2 și internarea în spital a unor membri apropiați de familie, încearcă să le inducă în eroare, solicitându-le diferite sume de bani.
În acest context, sub pretextul achiziționării de aparatură medicală necesară vindecării, persoanelor le sunt solicitate sume importante de bani, chiar și mii de euro“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Polițiștii constănțeni vă sfătuiesc să aveți în vedere următoarele aspecte:
- nu aveți încredere în persoane necunoscute, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția emoțională puternică de moment;
- cereți persoanei care v-a sunat cât mai multe indicii privind unitatea medicală, unde s-ar afla așa-zisul pacient, și sunați pentru confirmare;
- verificați autenticitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a unei rude/cunoștințe, pe numărul de telefon pe care îl aveți dumneavoastră, nu pe cel oferit de persoana apelantă;
- cu toate că acela care vă sună „vă recomandă” să fiți discret sau vă spune că nu puteți lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autoritățile i-au ridicat telefonul, nu aveți încredere în el. Trebuie să știți că reprezentanții medicali, ai poliției sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale bolnavilor, ale
celor implicați în accidente rutiere sau de altă natură;
- nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid, către persoane necunoscute;

- anuntați Poliția la numărul de urgență 112;
- în niciun caz nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un polițist.

Sursa foto: Unsplash

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Femeie, reținută pentru înșelăciune – încasa avans pentru apartamente

19 Apr 2024 242

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, continuă să fie ținta deepfake-urilor

17 Apr 2024 506

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 505

Atenție la aplicațiile descărcate pe telefonul mobil! Doi cetățeni străini reținuți pentru înșelăciuni. Cum acționau suspecții

06 Apr 2024 549

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 478

În Constanța Bărbat arestat pentru înșelăciune. Acesta ar fi obținut importante foloase materiale în numele unor societăți de construcții

29 Mar 2024 674

Atenție la apelurile telefonice primite! O nouă metodă de înșelăciune prin apeluri telefonice face victime

26 Mar 2024 1577

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 946

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de înșelăciune și spălarea banilor Persoanele cercetate s-ar fi angajat să comercializeze cereale către o societate comercială din Constanța (FOTO)

06 Mar 2024 550

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 785

IGPR Un nou mod de înşelăciune pe aplicațiile mobile -„Apreciază postări pentru bani!”

11 Feb 2024 895

Atenție părinți! O nouă metodă de înșelăciune, pusă la cale de hackeri! Vocile copiilor clonate în 3 secunde

23 Dec 2023 1779

Știri Constanța Bărbat din Constanața, reținut într-un dosar de înșelăciune

12 Dec 2023 911

Atenție la mesajele primite pe rețele de socializare! O nouă înșelăciune, în mediul online (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1700

Poliția Română Înșelăciune Romance fraud - Doctor in war zone

10 Dec 2023 781