UPDATE Terasa „La 3 Ciuperci” din Mamaia, demolată de Primărie (galerie foto + video)

În staţiunea Mamaia, o terasă situată în zona Cazinoului a fost demolată astăzi din cauza faptului că ar fi fost construită ilegal. Este vorba despre terasa „3 Ciuperci”, iar acţiunea de demolare a avut loc astăzi, după ce proprietarul acesteia a fost sancţionat contravenţional de către poliţiştii locali constănțeni pentru executarea de lucrări de construcţie pe domeniul public al municipiului fără deţinerea autorizaţiei de construire.

Am încercat să luăm un punct de vedere din partea Primăriei Constanţa, dar, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ionela Halciuc, ne-a spus că ne poate oferi mâine toate informaţiile solicitate. 

UPDATE 1, ora 18.20

Procesul verbal a constituit obiectul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti rămase definitive prin neapelare. De menţionat, că a fost emisă o dispoziţie de către autoritatea publică locală pentru demolarea lucrărilor nelegal executate. Astăzi, poliţiştii locali au pus în aplicare dispoziţiile şi hotărârile legale prin desfiinţarea lucrărilor rămase de la dezafectarea parţială de către contravenient şi aducerea terenului la starea iniţială.



Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.