Terenul situat pe strada Primăverii deţinut de Torent International SRL, de vânzare

Maestro SPRL, administratorul judiciar al SC Torent Internaţional SRL, organizează, începând cu 5 mai, în fiecare zi de joi, ora 13.00, licitaţii publice, până la adjudecare, pentru valorificarea bunurilor deţinute de Torent International SRL.
 
Licitaţiile vor avea loc la sediul administratorului judiciar din Constanţa, strada Aristide Karatzali nr. 24. Participanţii la această licitaţie vor putea achiziţiona un imobil situat în Constanţa, strada Primăverii nr. 33, compus din teren intravilan în suprafaţă de 1.350 mp şi construcţii. Bunul a fost evaluat la preţul de 274.550 de euro.

Despre Torent International SRL

Potrivit Registrului Comerţului, societatea a fost înmatriculată în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Nicolae Iorga nr. 20. Capitalul social subscris, de 1.000 de lei, integral vărsat, este compus din 100 de părţi sociale. Firma este controlată de Cristinel Adrian Tudose, născut pe 29.09.1968, în Constanţa, cu 99% din capitalul social, şi de Mihaela Tudose, născută pe 5.04.1971, în Constanţa, cu 1% din capitalul social.
 
Administratori judiciari sunt Maestro SPRL şi Real Casa Expert SPRL. Torent Internaţional SRL desfăşoară „activităţi de comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului“.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.