Termenul de judecată pentru primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, a fost amânat până în luna mai

Luni, 31 martie, primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, a avut un nou termen de judecată în dosarul privind „conflict de interese/incompatibilitate - constatate de ANI“, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Completul de judecată a decis amânarea cauzei până la următorul termen - 05.05.2014. Soluţia pe scurt a fost: „Să se facă dovada stadiului dosarului de urmărire penală faţă de care s-a solicitat suspendarea cauzei“. Amintim că primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, alături de ceilalţi primari şi viceprimari din judeţul Constanţa, care se află în aceeaşi situaţie, „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”. Potrivit ANI, primarul Titu Neague a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă pentru că, în calitate de primar al comunei Bărăganu, „a încheiat un contract de arendare între Primăria comunei Bărăganu şi SC La Titu Frumosu SRL, societate în cadrul căreia soacra acestuia deţine funcţia de asociat şi administrator”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Silviu

27 Nov, 2015 21:37

Cine poate oase roade :)) Cine nu....nici carne moale

Articole asemanatoare

3 ani de închisoare cu suspendare pentru Magdalena Neague, primarul comunei Bărăganu! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

27 Mar 2024 732

Un primar și un fost primar din Constanța, condamnați! Neague Magdalena - 3 ani de închisoare cu suspendare. Neague Titu - 4 ani inchisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

05 Mar 2024 1260

Rejudecare după prima condamnare! Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA, în așteptarea deciziei Tribunalului!

24 Jan 2024 2578

Rejudecare după condamnare Judecător nou pentru fostul și actualul primar dintr-o comună din județul Constanța

07 Jul 2022 1441

Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul se va rejudeca

03 May 2022 13388

Unul cu executare, altul cu suspendare Fostul și actualul primar din Bărăganu, trimişi în judecată de DNA, condamnați. Apelul, în 2022

17 Jun 2021 2754

Primăria Bărăganu a chemat în instanță OCPI Constanţa. Miza, 166 de hectare de teren

30 Apr 2021 3275

Magistraţii de la Mangalia vor judeca dosarul în care un fost primar din judeţ este cercetat de inspectorii de integritate

24 Apr 2019 1714

Inspectorii de la Integritate, la judecată cu un fost primar din judeţul Constanţa

18 Jun 2018 1851

Hotărâre definitivă într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Constanţa

13 Jun 2018 2784

Un primar din Constanţa, trimis în judecată de către DNA. Ieri s-a luat o decizie foarte importantă

06 Mar 2018 2241

Revista presei locale

09 Dec 2017 2154

Oficial de la DNA Constanța. Primarul comunei Bărăganu, trimis în judecată. În același dosar este judecat și fostul edil

08 Dec 2017 3696

Un actual primar şi un fost primar din judeţul Constanţa, trimişi în judecată de procurorii DNA

05 Dec 2017 2546

Alegeri parţiale judeţul Constanţa Gheorghe Martinescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al comunei Pantelimon (galerie foto)

16 Oct 2017 2860