Tiran sau conducător drept Zodiile şi lideri celebri din istorie

zodii_lideri.jpgBERBEC

În viziunea războinicilor Berbeci, probabil că ideea de a cuceri întreaga lume sună extraordinar. Problema este că, de cele mai multe ori, metoda preferată va fi o campanie de genul celor purtate de Atilla şi Gingis Han, deşi, în capul lor, sunt Richard Inimă de Leu. Nici metodele conchistadorilor nu le displac, până la urmă. Îşi vor zdrobi definitiv duşmanii în luptă dreaptă, după care merg mai departe! Din păcate însă, nu este cazul să ne aşteptăm ca Berbecii să se gândească şi la lucruri gen reconstrucţie, elaborarea unui sistem de legi sau măcar la problema succesiunii. Sau, dacă totuşi se implică în aşa ceva, rămân în istorie drept nişte figuri cel puţin controversate, precum Caterina de Medici sau Lucrezia Borgia.

TAUR

Spre deosebire de Berbeci, care vor să cucerească lumea, dar au probleme la capitolul consolidarea puterii, Taurii chiar au stofă de şefi supremi, împăraţi şi conducători ai unor imperii. Sunt foarte buni la capitolul management de lungă durată, consolidarea status-quo-ului şi întemeierea de dinastii. Rezistenţa fizică şi psihică de invidiat şi longevitatea legendară se numără printre atributele care îi califică pe nativi pentru postul de lideri mondiali. Plus că nu prea le pasă de ce cred ceilalţi. De altfel, din galeria Taurilor celebri fac parte Ecaterina cea Mare a Rusiei şi regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Tot din aceeaşi categorie fac însă parte şi unii dintre cei mai cunoscuţi şi cruzi dictatori: Adolf Hitler, Saddam Hussein, Vladimir Lenin sau Pol Pot.

GEMENI

La drept vorbind, toată ideea de a conduce orice pe termen indefinit le cam displace Gemenilor. Poate că sună bine în teorie, dar în practică sunt conştienţi că asta înseamnă responsabilităţi zilnice, care le limitează considerabil libertatea de acţiune. De aceea vor prefera, asemenea legendarului Che Guevara să lase toată povara şi problemele guvernării pe umerii unui Leu, gen Fidel Castro, iar ei să plece în Congo, să ducă lupte de gherilă. Sau să îşi scrie memoriile. Che a devenit un simbol, ce-i drept controversat, al luptei împotriva sistemului opresiv. Fidel a rămas, şi acum, mâna de fier care conduce Cuba.

RAC

Faptul că iau toate lucrurile foarte personal nu îi ajută pe Raci prea mult atunci când vine vorba să conducă o ţară întreagă. Un exemplu concludent în acest sens este regele Henric al VIII-lea al Angliei. Din cauza unei melodrame domestice (un divorţ dificil de prima soţie, pentru a se însura cu iubita sa, Anne Boleyn), regele Rac a rupt relaţiile cu papalitatea şi a creat Biserica Anglicană. După mai puţin de trei ani de căsnicie, regina Anne şi-a pierdut capul, la propriu, dar regele a continuat să colecţioneze neveste. Între timp, economia a ajuns în pragul falimentului. Din fericire, englezii şi-au învăţat lecţia. Câteva secole mai târziu, când un alt monarh Rac a vrut să repete povestea cu nunta cu scandal - Edward al VIII-lea, care a vrut să se însoare cu o americancă divorţată de două ori - soluţia a fost să abdice.

LEU

Cezar, Alexandru cel Mare, Napoleon, vreo câteva duzini de regi şi regine din toată lumea şi din toate timpurile, Bill Clinton, Barack Obama, Fidel Castro şi Benito Mussolini - cert este că Leii sunt făcuţi să conducă şi să intre în istorie. Ţin prea mult la imaginea lor de „băieţi buni" ca să adopte pe faţă atitudinea ultra-absolutistă a unui Taur sau a unui Capricorn. Leilor le place să fie nişte lideri iubiţi de mase şi aureolaţi de legendă. „Băile de mulţime" au fost probabil inventate de primul Leu care a fost şef de trib în Paleolitic. La fel şi toate însemnele puterii - coroane, aur, purpură, palate opulente, petreceri somptuoase şi titluri care de care mai pompoase. Deşi, conform istoriei, Regele Soare al Franţei s-ar fi născut sub semnul Fecioarei, comportamentul lui este de Leu autentic, la fel ca şi stilul care îi poartă numele!

FECIOARĂ

Ca să vă faceţi o idee despre cum arată o ţară condusă de o Fecioară, cel mai bun exemplu ar fi Anglia condusă de Elizabeta I. Ajunsă la putere printr-o conjunctură extrem de complicată, după moartea lui Henric al VIII-lea, Regina Fecioară s-a trezit în fruntea unei ţări aflate în pragul falimentului şi măcinată de lupte interne. Asta nu a descurajat-o, dimpotrivă, a făcut ce ştiu conştiincioasele Fecioare să facă mai bine - a pus ordine în lucruri. Până la sfârşitul domniei ei, Anglia a devenit una dintre marile puteri, economia a înflorit, la fel şi artele. Cât despre problema măritişului, a procedat la fel ca orice altă Fecioară - toţi pretendenţii au fost analizaţi probabil „la microscop" şi, evident, nu au trecut testul de perfecţiune al Bunei Regine Bess.

BALANŢA

Dacă o să ne uităm puţin prin istorie, este puţin probabil să găsim prea mulţi regi, dictatori sau chiar preşedinţi născuţi în zodia Balanţei. În schimb, îi vom găsi foarte des în rolul de sfătuitor al regelui, prim-ministru sau general de armată. Se simt mult mai confortabil în rolul de „putere din spatele tronului", pentru că nu sunt puşi să ia decizii cruciale în scurt timp, pot să elaboreze în linişte strategii eficiente şi legi pentru absolut orice (asta pentru că le place să vină cu argumente solide şi cât se poate de legale pentru a-şi justifica acţiunile), iar dacă lucrurile iau o turnură proastă, nu pică ei drept vinovaţii principali. Stilul lor de conducere poate fi descris drept „mâna de fier într-o mănuşă de catifea". Exemple? Margaret Thatcher, „Doamna de Fier" a Marii Britanii din anii '80, dar şi Vladimir Putin, actualul premier al Rusiei. Pe de o parte controversaţi, pe de alta, aplaudaţi, pentru curajul lor de a-şi susţine cu fermitate opiniile şi de a rămâne pe poziţie.

SCORPION

Scorpionilor le place puterea, nu putem nega lucrul acesta. Dacă ar putea, ar controla soarta întregii omeniri şi nu este exclus ca unii dintre ei să fi încercat acest lucru. În acelaşi timp, le displace la fel de mult să ştie ceilalţi că ei sunt cei care deţin frâiele puterii. Aşa că mulţi dintre ei probabil că ajung în fruntea organizaţiilor ultra-secrete, Inchiziţiei sau sectelor care îi manevrează pe „oamenii din faţă". Problema cu Scorpionii este că, în cele mai multe cazuri, ajung să fie văzuţi fie ca sfinţi, fie demonizaţi. Nu este exclus nici ca să treacă de la statutul de sfinţi la cel de demoni şi viceversa, dar nu sunt niciodată pur şi simplu oameni. Un exemplu în acest sens ar fi Joseph Goebbels - ministrul nazist al propagandei, care ar fi fost cel mai fervent susţinător al „soluţiei finale" în „problema evreiască". În timpul regimului lui Hitler, s-a numărat printre cele mai proeminente şi temute figuri, după care a devenit una dintre „oile negre" ale istoriei.

SĂGETĂTOR

„Un filosof gata mereu de acţiune" - aceasta ar putea fi cea mai bună descriere a unui lider Săgetător. Au talent oratoric, nu le este teamă să ia decizii controversate şi devin, chiar din timpul vieţii, nişte figuri aproape mitologice. De aceea, nu este de mirare că, la fel ca Leii, îi inspiră pe scenarişti să facă filme, iar memoriile lor cuceresc cititorii. Până la urmă, guvernatorul lor este chiar Jupiter, şeful suprem al zeilor. Să-l luăm, spre exemplu, pe Winston Churchill - prim-ministrul Marii Britanii, devenit una dintre figurile emblematice din Al Doilea Război Mondial. Călit în războaiele din India, Africa de Sud şi Sudan şi în prima conflagraţie mondială, cunoscut orator, jurnalist şi scriitor (a câştigat chiar şi Premiul Nobel pentru Literatură) dar şi politician abil, celebrul Churchill a avut parte de succese răsunătoare şi eşecuri la fel spectaculoase în cariera sa care s-a întins pe nu mai puţin de cinci decenii.

CAPRICORN

Capricornii ţintesc întotdeauna spre vârful muntelui şi vor face aproape orice să ajungă acolo. Odată instalaţi în funcţie, vor începe sarcina de eficientizare, reorganizare şi eliminare a tuturor „prostiilor". „Să fim serioşi şi pragmatici şi mereu de acord cu şeful" - asta e deviza lor. Chiar dacă asta înseamnă sacrificii imense din partea tuturor subalternilor şi chiar dacă aceştia nu sunt de acord cu politica şefului suprem Capricorn. O figură emblematică în acest sens este Mao, liderul comunist chinez care, în pur stil al Capricornului, nu doar că a vrut să schimbe întreaga societate, ci a şi supravegheat cu atenţie acest proces. Iar cei care „pierdeau vremea" în loc să se dedice cauzei erau pedepsiţi cu asprime.

VĂRSĂTOR

Liderii Vărsători de obicei sunt nişte vizionari idealişti, al căror scop este, până la urmă, o societate mai bună, în care oamenii să fie liberi. Aşa gândea Abraham Lincoln, preşedintele american care a abolit sclavia. Este adevărat, Vărsătorilor le plac sistemele democratice, în care fiecare are ceva de spus. Pe de altă parte însă, odată ajunşi în funcţie, pot da dovadă de cel puţin la fel de multă aroganţă şi obtuzitate ca un Leu căruia i-au spus că nu-i stă bine părul. Şi, în plus, mai au şi tendinţa de a folosi populaţia drept cobai pentru experimentele lor sociale. Un bun exemplu în acest sens este chiar Nicolae Ceauşescu - pentru a ajunge la „societatea multilateral dezvoltată", a supus o întreagă ţară la sacrificii imense!

PEŞTI

Ca să fim cinstiţi, Peştii nu prea sunt buni de conducători lumeşti - toată povestea cu „cine este responsabil şi de ce" şi replicile gen „Maiestate, visteria este goală, iar vecinii ne-au declarat război" sunt suficiente pentru a-i deprima iremediabil pe sensibilii nativi. În schimb, sunt extrem de buni ca lideri spirituali şi figuri care să-i inspire pe alţii. Fie în bine, fie în rău. Doar un Peşte, asemenea lui Osama Bin Laden, ar putea să convingă o mulţime de oameni să comită atrocităţi de neimaginat pentru o răsplată „în viaţa de apoi".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 18 aprilie 2024. Schimbări importante la locul de muncă pentru una din zodii

18 Apr 2024 672

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 589

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 618

Horoscop pentru luni, 15 aprilie 202 Banii și beneficiile lor vor da bătăi de cap uneia dintre zodii

15 Apr 2024 573

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 516

Horoscop pentru vineri, 12 aprilie 2024. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru una dintre zodii

12 Apr 2024 616

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 957

Horoscop pentru miercuri, 10 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

10 Apr 2024 593

Horoscop pentru marți, 09 aprilie 2024. Unul dintre nativi este hotărât să-și schimbe filozofia de viață

09 Apr 2024 616

Horoscop pentru săptămâna 08 - 14 aprilie 2024. Se anunță o perioadă de schimbări profunde pentru una dintre zodii

08 Apr 2024 626

Horoscop pentru duminică, 7 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

07 Apr 2024 660

Horoscop pentru vineri, 5 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor

05 Apr 2024 767

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 814

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 744

Horoscop pentru marți, 02 aprilie 2024. Tensiuni în relațiile sentimentale pentru una dintre zodii

02 Apr 2024 813