Trafic de droguri de risc. Ce au descoperit procurorii DIICOT (galerie foto)

  • În perioada 11.06.2020 – 15.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, Secția de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați, în cadrul a două acțiuni pentru combaterea traficului de droguri.
La data de 15.06.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat 3 percheziții domiciliare, la domiciliile unei persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2019, inculpatul, în vârstă de 38 de ani, ar fi înființat într-o locație mai multe culturi de cannabis. Ulterior drogurile au fost comercializate pe raza municipiului București și a județului Ilfov.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 6,2 kilograme de cannabis, suma de 3.500 de  euro, un pistol cu gaze, 2 cartuşe, un grinder, precum şi aparatură specifică creşterii plantelor de cannabis, respectiv lămpi, ventilatoare, stabilizatoare de tensiune, fertilizatori, filtre, în valoare de aproximativ 25.000-30.000 de lei.

Totodată, la data de 11.06.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au efectuat o acțiune prindere în flagrant și au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 3 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate și indisponibilizate aproximativ un kilogram de cannabis și suma de 6.750 de lei, 3 telefoane mobile și 3 cartele S.I.M.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a  precizat DIICOT.


Sursa foto: Poliția Română- DIICOT

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 356

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 338

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 677

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 651

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 468

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 515

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 410

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 589

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 913

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 642

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 523