Tragedie la Galați Directorul General al CFR Călători- „Nu îmi pot asuma subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani!“

În urma incidentului feroviar care a avut loc în Galați, sâmbătă seară, un angajat  CFR Călători și-a pierdut viața.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că a decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători.

 Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!, transmite Directorul General CFR Călători. 


Iată ce precizări face la data de  26 martie 2023, Directorul General CFR Călători:


În legătură cu accidentul grav ce s-a petrecut în data de 25.03.2023, în stația Galați, la formarea trenului R 7576, care s-a soldat cu decesul unei colege și rănirea altor 3 persoane, Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, face următoarele precizări:

„ Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani! Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!, transmite Directorul General CFR Călători. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investitorii de la Margona MTC, Genesis Concept, Tomis Real Estate și Confort Urban fața în față cu reprezentanții Comisiei de Urbanism a Primăriei Constanța

31 May 2023 416

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 4398

Farul Constanța a încheiat Superliga 2022/2023 cu o victorie în deplasare cu CFR Cluj. Noua campioană a învins fosta campioană

28 May 2023 1487

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 2409

Farul Constanța are șase fotbaliști indisponibili la meciul cu CFR Cluj. Hagi - „Deplasare grea, dar vom încerca să ne impunem“ (VIDEO)

27 May 2023 4251

CT Bus Stație mutată pentru liniile 100M, 100C și E1

26 May 2023 607

UPDATE. Superliga 2022/2023 Care va fi ultima echipă calificată în Conference League, în urma celor două baraje?

26 May 2023 1025

Licitație pentru reparația liniei de cale ferată dintre Constanța și Palas

25 May 2023 612

CFR Infrastructură Circulația între stațiile Dorobanțu și Medgidia PC2, întreruptă. Iată până când

23 May 2023 487

Un nou răspuns negativ pentru Mini Farm SRL, în legătură cu investiția din zona Gara CFR Constanța

23 May 2023 668

Fotbalul județului Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 32-a (seniori și juniori + clasamente)

21 May 2023 881

„Școala Altfel“ și „Săptămâna Verde”, în Gara CFR Constanța (FOTO)

19 May 2023 532

CFR, anunț de ultim moment despre lucrările la nivelul stației Lehliu (FOTO)

19 May 2023 460

Portul Constanța. Zeci de linii noi de cale ferată reparate și recepționate! (FOTO)

19 May 2023 462

Proiectul de modernizare a căii ferate pe tronsonul Portul Constanța - Valu lui Traian, contestat. CNSC obligă CFR SA să modifice parțial documentația

19 May 2023 723