Transelectrica SA a încheiat un contract de servicii de întreținere și reparații. Care este firma câștigătoare (document)

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA a încheiat un contract de ”servicii de întreținere și reparații mijloace de transport zona Constanța” cu firma Andromeda Serv SRL. Valoarea contractului este de 134.970 lei.


Despre Andromeda Serv SRL

Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 17 martie 2018, societatea Andromeda Serv SRL a fost înfiinţată în anul 2000, în municipiul Constanţa.

Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei.

Asociații societății sunt Brotăcei Aliment SRL şi Daniel Manole. Cel din urmă este şi administratorul firmei.

Domeniul de activitate al firmei este ”activităţi de comerţ cu alte autovehicule”.

Potrivit Ministerului finanțelor Publice, pe anul 2016, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 3.577.659 lei și un profit de 277.554 lei.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


În secțiunea "Documente" puteți consulta anunțul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro. 
                                                                                                                                                       
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA a atribuit contractul „Service parc auto“ (DOCUMENT)

18 Nov 2023 792

DGASPC Constanța, acord cu două firme din județ pentru mai multe servicii legate de autovehicule (DOCUMENT)

04 Jul 2023 1161

Firma fostului director ARSVOM, proces pentru licitația de întreținere a autospecialelor Poliției Constanța

11 Feb 2022 1614

Rechizitoriu Unul dintre cei mai importanți directori din Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, trimis în judecată de DNA (DOCUMENTE )

28 Jan 2022 2093

Trimitere în judecată Ce avere are sefa serviciului economic din ARSVOM, contabil șef al firmei controlate de fostul director ARSVOM (DOCUMENTE)

13 Jan 2022 2473

Detalii exclusive din acordul DNA cu Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța (DOCUMENTE)

12 Jan 2022 4335

Utilnavorep, Andromeda Serv SRL și Autoklass Center se vor ocupa de mașinile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“

24 Nov 2020 3348

Automobilele din parcul auto al SRTFC Constanța, reparate de Andromeda Serv SRL (document)

02 Apr 2020 4021

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile își repară parcul auto (document)

18 Dec 2019 2252

Ce firmă se va ocupa de întreţinerea autovehiculelor din parcul auto al CFR Constanţa (document)

31 Jan 2019 1861

Ce firme se vor ocupa de reparaţiile maşinilor din curtea ISU „Dobrogea“. Una dintre societăţi înregistrează pierderi masive (document)

06 Nov 2018 2087

ISU Dobrogea a atribuit un contract de servicii de reparare şi întreținere a autovehiculelor și echipamentelor (document)

19 Nov 2017 3608

Andromeda Serv SRL se va ocupa de întreţinerea şi repararea autovehiculelor din parcul SRTFC Constanţa (document)

11 Oct 2017 4186

Trei societăți se ocupă cu repararea și întreținerea ambulanțelor de la Serviciul Județean Constanța (document)

16 Aug 2017 2404

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, pârât la CNSC. Cine sunt contestatarii şi ce solicită (document)

18 Mar 2017 3607