Transgaz a început construcția conductei BRUA. Pe unde trece conducta

Transgaz, una din cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei, a demarat astăzi contrucția conductei BRUA, un proiect de interes național. Transgaz construiește infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1) - un proiect susținut de Comisia Europeană, important la nivel național și regional, pentru că duce la diversificarea surselor de gaz.

Proiectul BRUA - Faza 1 presupune construcția conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.

În cadrul BRUA - Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele 3 stații de comprimare gaze de la Podișor, Jupa și Bibești. 40% din cheltuielile eligibile estimate sunt acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro.

Ministrul Economiei Dănuț Andrușcă s-a declarat mulțumit de modul în care Transgaz a gestionat până în prezent lucrările pentru proiectul BRUA și a subliniat importanța respectării calendarului lucrărilor. “Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei și pentru Transgaz. Calendarul lucrărilor trebuie respectat cu strictețe, pentru că este un proiect de investiții mult prea important ca să existe
devieri de la grafic. Știu că Transgaz este implicat și în alte proiecte de anvergură, cum este cel din Republica Moldova, și am încredere în capacitatea companiei de a acorda proiectului BRUA importanța cuvenită”, a afirmat Dănuț Andrușcă.

Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a declarat la rândul său că transportatorul național de gaze are resursele și capacitatea necesare pentru finalizarea proiectului BRUA, cu respectarea angajamentelor financiare și a termenelor asumate. “Lucrările
le supraveghem cu exigență, și la firul liniar, adică la conductă, și la stațiile de comprimare. Suntem în contact permanent cu constructorii, ca să ne asigurăm că lucrările sunt în grafic și că îndeplinesc standardele de calitate și siguranță necesare.

Segmentul BRUA de pe teritoriul Românei ne va permite să încasăm sume importante de bani din tarifele de transport și tranzit", a spus Ion Sterian, Directorul General al Transgaz.

La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecțional de gaze naturale spre: Bulgaria - prin interconectorul Giurgiu - Ruse, 1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă și Ungaria, - prin interconectorul Horia - Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă.

Proiectul BRUA Faza I este prioritar la nivel național și regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a
gradului de interconectivitate regională.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este una dintre cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei. Este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate.

Citeşte şi: Precizări de la Transgaz despre proiectul BRUA şi capacitățile de transport gaze naturale dintre România și Ungaria (document)

Anunţ important de la Transgaz SA cu privire la proiectul BRUA! Anunţul face referire la punctul Tuzla

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stația de reglare-măsurare gaze naturale din Năvodari, județul Constanța, modernizată de SNTGN Transgaz

28 Feb 2024 1205

Ministerul Energiei și Transgaz au semnat contracte de 93 milioane euro. Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor este unul dintre ele

23 Jan 2024 573

Alertă de fraudă emisă de DNSC Atenție la promisiunile de îmbogățire rapidă pe Youtube

03 Nov 2023 891

Știri Constanța Peste 12.000 de clienți afectați de întreruperea alimentării cu gaze în Medgidia și Mihail Kogălniceanu. Ce spune Prefectura

11 Oct 2023 911

Distrigaz Sud Rețele Peste 12.000 de clienți afectați de întreruperea alimentării cu gaze în Medgidia și Mihail Kogălniceanu, județul Constanța

11 Oct 2023 3086

A fost desemnată firma care se va ocupa de iluminatul festiv din Cernavodă!

23 Dec 2022 1942

România va avea, luni dimineaţă, 3 miliarde de metri cubi de gaze în depozite

06 Nov 2022 1215

A început exploatarea gazelor din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia Premierul Ciucă - „Asigurarea necesarului de gaze naturale din resursele proprii în procent de 90 la sută ne transformă într-o piață mult mai concurențială“

15 Jun 2022 1225

Proiect aprobat de Guvern, ce vizează Transgaz SA Mediaș. Investiții la Constanța (DOCUMENTE)

10 Jun 2022 1888

Transgaz a dat lovitura la Davos. Contract de 626 milioane de euro

24 May 2022 1483

Zăcăminte în Marea Neagră Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas – „Producţia de gaze va începe în al doilea trimestru al anului 2022” (VIDEO)

16 Mar 2022 4445

Întâlnire între Mihai Lupu și Transgaz SA. Se discută despre racordarea la gaze a localităților din județul Constanța

10 Feb 2022 1952

Transgaz Mediaș a actualizat acordul de mediu pentru conducta Techirghiol-Ovidiu

08 Nov 2021 1883

Transgaz a finalizat cu succes, lucrările la gazoductul BRUA - faza 1

04 Aug 2021 1696

Schimbări în CA-ul și conducerea Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz

11 May 2021 3521