Transport ilegal de lemne de foc, depistat de jandarmii IJJ Constanța. Ce măsuri au fost luate (GALERIE FOTO

Transport de lemne. Foto: Facebook/IJJ ConstanțaJandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au observat, în data de 14.12.2022, un bărbat în vârstă de 60 de ani care conducea pe D.N. 3, între localităţile Ostrov şi Bugeac, un tractor agricol care avea ataşate două remorci pline cu lemne, ultima dintre remorci fiind fără număr de înmatriculare.

Potrivit unui comunicat al IJJ Constanța, când a observat maşina jandarmeriei, bărbatul a oprit pe partea dreaptă a drumului.

„Jandarmii l-au legitimat pe bărbat şi au verificat legalitatea transportului de material lemnos, depre care au aflat că nu era avizat . Mai mult decât atât, verificările ulterioare au scos la iveală şi alte aspecte, anume că cea de-a doua remorcă nu era înmatriculată iar bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul“ - au mai precizat reprezentanții IJJ Constanța.

Lemnele transportate (în cantitate de aproape 7 metri cubi) au fost inventariate şi predate către Ocolul Silvic Băneasa.

Pentru faptele constatate jandarmii au întocmite acte de sesizare, urmând ca cercetările iniţiate de jandarmi să fie continuate de către autorităţile abilitate în acest sens.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 373

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 440

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 696

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 499

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1170

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11368

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 233

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 682

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6397

Bărbat depistat de jandarmi in timp ce aborda eleve pentru videochat în parcarea unui liceu

09 Apr 2024 1020

Infracțiuni și contravenții sancționate de jandarmii constănțeni în weekendul trecut

09 Apr 2024 394

UPDATE Problema gazului va fi reluată în cursul zilei de astăzi în zona străzii I.G. Duca, Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 671

IPJ BuzăuSancţiuni de peste 26.000 de lei şi material lemnos estimat la 5200 de lei confiscat de poliţişti

08 Apr 2024 276

Intervenție de urgență a jandarmilor IJJ Constanța pe strada Eliberării. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1258

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 518