Imobiliare

Trecerea la nivel stație CF Constanța de pe strada Caraiman, modernizată. Certificatul de urbanism, emis de municipalitate (document)

Compania Naţională Căi ferate, CFR SA Sucursala Regională CF Constanţa a obţinut, pe data de 31 mai, de la Primăria Constanţa, certificatul de urbanism nr. 649 pentru modernizarea trecerii la nivel stație CF Constanța, situată pe strada Caraiman, linia CF 813, km 226+236.
 
Reamintim că respectivul contract, „Modernizare trecere la nivel staţia CF Constanta, km 226+236“, a fost scos la licitaţie, în luna martie 2017, de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, în valoare estimată totală de 841.009 lei.
 
Lucrarea se face pe liniile căii ferate existente, în locul trecerii la nivel cu dale de beton, improprii pentru circulaţia auto în depline condiţii de siguranţă, la vitezele şi sarcinile de pe aceste treceri la nivel.

Lucrarea se avizează de către CNCF „CFR” SA conform Ordinului CNCF „CFR” SA nr. 10.1/364/2001, completat cu ordinele 1/1337/2001, 1/4553/2004 și 1/8/94/2008, precum și de către AFER, conform Ord. MT 290/2000, Anexa 4 cap. II art.7 pct. 2. Documentaţia de execuţie a lucrărilor este supusă verificării efectuate de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi MLPAT (MTCT, MDLPL), iar caietul de sarcini, din cadrul proiectului tehnic, trebuie însuşit de către CNCF „CFR” SA şi avizat de către AFER. Lucrările de modernizare a trecerii la nivel se vor executa de constructori autorizaţi şi agrementaţi de AFER pentru lucrări la infrastructura feroviară, conform prevederilor OMT nr. 290/ 2000. Pentru executarea lucrărilor sunt necesare următoarele avize: certificatul de urbanism, avizul C.N.C.F. „CFR” S.A. Sucursala București, acordul CFR, autorizaţia MTI şi autorizaţia de construire. La realizarea obiectivului se vor avea în vedere prevederile ord. M.T.C.T. 290/2000 privind obligativitatea autorizării şi supravegherii din punct de vedere tehnic, de către AFER, a tuturor furnizorilor de produse şi/sau servicii în domeniul transportului feroviar. Contractantul va asigura prin mijloace proprii sau prin colaborare cu unităţi de specialitate efectuarea tuturor încercărilor şi determinărilor rezultate din aplicarea prezentului caiet de sarcini şi a normelor de referinţă. 

Contractantul este obligat să efectueze, la cererea justificată a beneficiarului, verificări suplimentare, faţă de prevederile prezentului caiet de sarcini. Contractantul este obligat să asigure adoptarea măsurilor tehnologice şi organizatorice care să conducă la respectarea strictă a prevederilor prezentului caiet de sarcini. Contractantul este obligat să ţină evidenţa zilnică a cantităţilor realizate şi a condiţiilor de calitate la executarea terasamentelor, cu rezultate obţinute în urma determinărilor şi încercărilor de laborator. În cazul în care se vor constata abateri de la prezentul caiet de sarcini, beneficiarul va dispune refacerea lucrărilor şi luarea măsurilor care se impun. Cantităţile de lucrări indicate în listele de cantităţi sunt calculate în funcţie de profilurile finale aprobate şi nu vor include cantităţile suplimentare necesare aplicării propriei tehnologii a Contractantului. Toate materialele folosite la lucrare, vor fi însoțite la recepție de instrucțiuni de lucru privind montarea, exploatarea, întreținerea și repararea produsului și vor fi predate beneficiarului având certificat de calitate. Materialele, echipamentele și instalațiile care se încadrează în categoria produselor feroviare critice conform Ord. MT 290/2000, pot fi utilizate numai după omologare/agrementare AFER. Elementele constitutive de interoperabilitate (materiale) puse în operă vor fi conform cu Specificațiile Tehnice Internaționale, normele naționale și cu standardele europene armonizate (EN) la data utilizării caietului de sarcini.

Montarea dalelor elastice 

Lăţimea trecerii la nivel de la km 226+236 este de 12 m, care va fi amenajată cu dale elastice unite printr-un sistem modular de cuplare și fixat prin presiune în cale, atât la interiorul cât și exteriorul ei. Dalele elastice au următoarele dimensiuni prevăzute în documentele de referinţă şi în specificaţiile tehnice ale producătorilor: dalele interioare 1475x222x1200mm, dalele exterioare 732x260x1200mm.

Montarea acestora și ordinea de execuție se realizează conform specificațiilor tehnice ale producătorului. Pentru realizarea fundației din beton monolit necesare montării bordurilor T, drumul de ambele părți ale căii se va desface sistemul vechi rutier pe cca 1,80 m de la marginea exterioară a șinei și va fi excavat pe întreaga lungime a trecerii la nivel până la adâncimea necesară. Pentru montarea bordurilor ce fac legătura dintre plăcile exterioare și suprastructura drumului se va realiza o fundație de beton care necesită excavarea până la 60 cm de la NSS. Bordurile au rolul de a asigura stabilitatea și protecția marginilor plăcilor elastice exterioare. Fundația se va realiza din beton (monolit sau prefabricat) minim C20/25 de dimensiuni 40 x 30 cm și servește ca suport pentru borduri. În cazul betonului monolit trebuie avută în vedere o durată minimă de întărire de 3 zile.
Pentru izolarea prismei căii de fundație, se va realiza un cofraj la capul traverselor. Întinderea unui strat de mortar M100 de 2 cm grosime pe fundație și montajul bordurilor. Între bordură și racordarea la drum se va prevedea un rost adânc de 4 cm, care se va umple prin turnare cu mastic.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul entităţii contractante responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire în cadrul CNCF CFR SA Bucureşti - Sucursala Regională CF Constanţa au fost: Maer Dorin Ioan - director, Anton Radu - şef Revizorat SC, Mega Joiţa - director adjunct economic, Sbingheci Vasilica - şef Serviciu Financiar, Negrilă Mihaela Ecaterina - şef Divizie Investitii, Stanca Dan - şef Serviciu Pregatire Verificare Tehnică Proiecte, Moisei Gigi Claudiu - şef Divizie Linii, Ruxanda Aurelian - şef Serviciu LAT, Tiron Gabriela - şef Serviciu PDFCF - Economic, Ciobanu Alina - Economist – Serviciul Comercial, Tocaci Georgeta - şef Serviciu BAI, Răceanu Camelia - şef Oficiu Juridic, Butoi Marcel - jurist Oficiul Juridic, Nacu Camelia- Jurist Oficiul Juridic, Popescu Adriana Jurist Oficiul Juridic, Belu Daniela Luminiţa - şef Serviciu Achiziţii Publice, Toader Daniel Marius - economist, Serviciul Achiziţii Publice.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta caietul de sarcini publicat de Compania Naţională Căi ferate, CFR SA Sucursala Regională CF Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O firmă din Franţa va livra scule şi truse pentru CFR Constanţa (document)

12 Feb 2019 593

UPDATE Incendiu în Constanţa. Pe una dintre cele mai circulate artere din municipiu. La ce intervin pompierii (galerie foto+video)

09 Feb 2019 9696

Contractul de salubrizare a staţiilor CF pe raza Sucursalei Regionale CF Constanţa, scos la licitaţie (document)

06 Feb 2019 371

Ce firmă se va ocupa de întreţinerea autovehiculelor din parcul auto al CFR Constanţa (document)

31 Jan 2019 468

Societatea Transport Feroviar de Călători Constanţa caută o firmă de pază pentru SELC Medgidia (document)

28 Jan 2019 426

Pacienţii constănţeni au marcat Unirea Principatelor Române. Meniu tradiţional oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

25 Jan 2019 1476

O sală de sport va fi amenajată în Gara Constanţa. Licitaţia a fost demarată. Ce spune directorul CFR Infrastructură (document)

17 Jan 2019 1361

Persoană depistată în zona Gării CFR din Constanţa, în timp ce vindea ilegal ţigări

15 Jan 2019 341

Flagrant în zona Gării CFR din Constanţa Un bărbat acuzat de şantaj, menţinut în arest

14 Jan 2019 804

CFR Călători SA caută o firmă care se va ocupa de salubrizarea dormitoarelor de personal CF şi a spaţiilor (document)

07 Jan 2019 432

Alertă la ISU Dobrogea. Un incendiu a izbucnit la Costinești, județul Constanța, în apropierea Gării CFR

05 Jan 2019 1791

Păstrăv, tochitură dobrogeană, vrăbioară de viţel, plăcintă cu mere Ce mâncăruri vor primi pacienţii constănţeni în noaptea dintre ani, prin grija Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2018 1198

Sarmale, friptură de purcel și cozonac Meniu tradițional de Crăciun, pregătit de Arimex Comexim 2000 SRL pentru pacienții constănțeni

25 Dec 2018 674

CFR cumpără pantofi rezistenţi la uzură pentru angajaţii săi. Iată ce sumă alocă! (document)

19 Dec 2018 394

Polițiștii constănțeni au depistat în zona Gării CFR, persoane care vindeau ilegal țigări. Ce măsuri au fost luate (galerie foto+video)

14 Dec 2018 844