Trei afgani și un pakistanez, opriți din drumul ilegal spre vestul Europei. Unul dintre ei a fost transportat la spital

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Afganistan și unul din Pakistan care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

În această dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Dara, din judeţul Satu Mare, patru cetățeni străini care se deplasau, pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

 În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre cetățenii în cauză sunt din Afganistan, iar unul din Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani.

Pe timpul cercetărilor, unul dintre afgani, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a prezentat semne vizibile de oboseală, acuzând totodată stări de rău, fapt pentru care polițiștii de frontieră au solicitat o ambulanță la sediul sectorului. Astfel, echipajul medical a preluat persoana respectivă și a transportat-o la Spitalul Municipal Satu Mare pentru investigații de specialitate.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Tractor estimat la 70.000 de euro, căutat de autorităţile din Belgia, descoperit în PTF Borș II

12 Dec 2023 828

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

10 Dec 2023 577

Poliția de Frontieră Peste 227.800 de persoane au trecut prin punctele de frontieră ale României într-o singură zi!

22 Oct 2023 699

Activități ilegale la frontiera României. Fapte constatate în ultimele 24 de ore

19 Oct 2023 664

Tir încărcat cu aproape 23.000 kg de deșeuri, depistat de polițiștii de frontieră

04 Apr 2022 1221

Situația actualizată a traficului la frontierele țării

04 Feb 2022 1122

Vama Veche Polițiștii au descoperit bijuterii într-un autocar sosit din Turcia

17 Feb 2021 1803

Zeci de cetățeni străini, descoperiți într-un TIR, la forntiera Nădlac II

17 Nov 2020 1737

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Au fost aplicate amenzi

08 Jun 2020 1510

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

05 Jun 2020 1452

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Valoarea amenzilor se ridică la peste 10.600 lei

02 Jun 2020 1468

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore Zeci de fapte ilegale constatate și amenzi de peste 14.000 lei

01 Jun 2020 1715

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Zeci de fapte ilegale constatate. Sancţiuni aplicate de organele de ordine

25 May 2020 1744

Poliția de Frontieră Au fost ridicate restricțiile pentru lucrătorii transfrontalieri la graniţa cu Ungaria

26 Mar 2020 2168

40.000 de persoane din Italia au intrat în România în ultimele două săptămâni (video)

10 Mar 2020 2386