Trei algerieni, opriți la frontiera de nord a țării. Ce au declarat și unde intenționau să ajungă

  • Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au depistat și reținut trei cetățeni din Algeria care au trecut fraudulos frontiera din Ucraina în România. 
  • Persoanele au fost predate autorităților de frontieră ucrainene în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.
În data de 15 iunie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 05.40, polițiștii de frontieră au depistat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Falcău, jud. Suceava, trei cetățeni străini, care se deplasau, pe jos, spre interiorul țării.

Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În cadrul cercetărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că cei trei bărbați provin din Algeria, având vârste cuprinse între 21 și 23 de ani.

Cei trei algerieni au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România deoarece intenționau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie, persoanele au fost predate autorităților de frontieră din Ucraina, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România acordă ajutor umanitar mai multor state în vederea gestionării epidemiei împotriva COVID-19

23 Feb 2022 886

Cetățeni străini, îndepărtați sub escortă din România

16 Nov 2021 1112

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la un târg internațional de prezentare a ofertei educaționale. Cine a reprezentat publicul-țintă

15 Sep 2021 976

Cutremur violent urmat de replici. S-a emis alertă de tsunami

18 Mar 2021 5987

Poliția de Frontieră Doi marocani și un algerian depistați într-un lan de porumb între Deleni și Pietreni

30 Sep 2020 1306

Tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat Patru cetăţeni din Algeria şi unul din Libia, opriți de poliţişti în Satu Mare

19 Jan 2020 991

Trei cetăţeni străini, depistați ascunși sub un autocar, de către Garda de Coastă

01 Jul 2019 1353

Un nor de praf saharian extrem de dens va ajunge în România. Ce zone vor fi afectate

22 Apr 2019 1390

Trei zile de doliu național în Algeria după ce un avion militar s-a prăbușit. 257 de morți

11 Apr 2018 1389

Tragedie în Algeria. Un avion militar cu 200 de oameni la bord s-a prăbușit. Zeci de persoane au murit

11 Apr 2018 1789

Constanţa. Câte nave sunt avizate pentru sosire în porturile maritime româneşti. Cele mai multe sunt pentru încărcare

17 Jul 2017 1283

Doliu în fotbalul mondial. La doar 27 de ani, a decedat într-un accident rutier

07 Mar 2017 1469

Comunicat de presă - Întrevederea domnului senator Ben-Oni Ardelean cu domnul Medjdoubi Benabdallah, președintele Grupului de prietenie Algeria-România

05 Oct 2016 1335

„Terorismul rutier” a ucis opt copii într-un accident din Algeria

28 Aug 2016 1179

Patru algerieni şi un marocan, depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în România

16 Aug 2016 1596