Tribunalul București, așteptat să se pronunțe azi în dosarul lui Valentin Răducu Preda

 
 
  • Valentin Răducu Preda a fost consilier al lui Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.   

Judecătorii de la Tribunalul București sunt așteptați să se pronunțe azi - în faza camerei preliminare - în dosarul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, suspectat de trafic de influență. Tot în acest dosar, DNA a trimis în judecată și o persoană fizică, Radu Cătălin, reprezentant al unor societăți comerciale, pentru complicitate la săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență și a infracțiunii de spălare de bani.
 
Oricare va fi decizia de azi a Tribunalului București, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.
 
De precizat că în aceeași cauză, în  noiembrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel, la data faptelor consilier al ministrului Transporturilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de: două infracțiuni de trafic de influență și spălare a banilor.
 
Aproape de finele lunii trecute, Tribunalul București a respins acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între DNA și inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel, decizia nefiind una definitivă.
 
„În rechizitoriul DNA se arată că „în perioada imediat următoare schimbării guvernului, pe fondul unor informații privind faptul că noul guvern nu ar mai fi interesat de investiția în extinderea rețelei de metrou din București, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, inculpatul Preda Răducu Valentin i-ar fi pretins reprezentantului companiei care executa lucrările suma de 750.000 euro“.
 
„Suma ar fi fost pretinsă indirect, prin intermediul inculpatului Bohâlțeanu Tudor Gabriel, la data de 20 iunie 2012 , iar in schimbul banilor, inculpatul Preda Răducu Valentin i-ar fi promis reprezentantului companiei că își va folosi influența pe care o avea asupra decidenților din Ministerul Transporturilor (influență rezultată din calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Transporturilor și calitatea de consilier al ministrului Transporturilor deținută de Bohâlțeanu Tudor Gabriel), astfel încât investiția la lucrările la Magistrala 4 de metrou să fie menținută pe lista de priorități a guvernului și să nu existe probleme cu finanțarea lucrărilor“, conform DNA.
 
„Ca urmare, în perioada 3 iulie – 18 septembrie 2012, inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel ar fi primit suma de 4.152.541 lei în contul unei societăți din domeniul construcțiilor civile ce aparține unei persoane de încredere, al doilea inculpat trimis în judecată în prezenta cauză. Pentru a intra în posesia sumelor de bani încasate de societatea respectivă, inculpații Bohâlțeanu Tudor Gabriel și reprezentantul societății- celălalt inculpat, s-ar fi folosit de contracte în baza cărora s-au facturat servicii de consultanță fictive. Din suma totală, 3.020.500 lei ar fi fost transferați pentru inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel, iar diferența de 1.132.041 lei a reprezentat beneficiul pentru celălalt inculpat, reprezentant al firmei în care s-ar fi plătit comisionul“, se mai arată în ancheta magistraților.
 

„Într-un context asemănător marcat de schimbarea echipei guvernamentale, inclusiv la ministerul Transporturilor, inculpatului Bohâlțeanu Tudor Gabriel, în calitate de consilier al ministrului, i-ar fi pretins, în mod direct, unui om de afaceri, în perioada 7 mai – 16 mai 2012, sume de bani reprezentând 10 % din valoarea contractelor pe care firmele omului de afaceri le aveau încheiate cu Compania Națională de Aeroporturi București SA. În schimb, ar fi promis că, datorită influenței pe care o are asupra decidenților din Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Aeroporturi București SA, va determina plata la termen a facturilor emise de firmele respective și va stopa încercarea de reziliere a acestor contracte de către conducerea companiei“, potrivit actului de sesizare a instanței.
 
Citește și

 
Anunț important din sala de judecată!
Judecătorii au respins un acord DNA. Cine bătuse palma cu procurorii


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii au încetat procesul penal faţă de Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor! (MINUTĂ)

08 Jun 2023 1525

Curtea de Apel București, așteptată să se pronunțe azi în dosarului lui Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor!

07 Jun 2023 1708

Curtea de Apel București anunță când s-ar putea pronunța în dosarul unui fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

12 May 2023 1074

Fost consilier al lui Radu Mazăre Tribunalul București a încetat procesul penal față de Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor!

18 Feb 2023 2439

Tribunalul București, un nou termen în dosarul lui Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

02 Sep 2022 1264

Tribunalul București continuă procesul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

20 May 2022 1644

„Scopul preventiv-educativ, atins!“ Deși DNA Constanța s-a opus, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat, eliberat condiționat

02 Nov 2021 2798

Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, va fi pus în libertate

01 Nov 2021 3327

Un fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor, pus în libertate la Medgidia. DNA Constanța se opune

19 Oct 2021 2576

Fostul consilier al lui Radu Mazăre a cerut eliberarea din arest. Ce răspuns a primit

29 May 2021 2935

Tribunalul București, undă verde pentru dosarul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

09 Apr 2021 1995

Valentin Preda, fost secretar de stat, trimis în judecată. Final de anchetă în cameră preliminară

27 Feb 2021 4712

Anunț important din sala de judecată! Judecătorii au respins un acord DNA. Cine bătuse palma cu procurorii

25 Feb 2021 2395

A bătut palma cu procurorii DNA Gabriel Bohâlțeanu, din dosarul lui Răducu Preda, în așteptarea condamnării

19 Dec 2020 3620

Oficial de la DNA. Fost consilier al lui Radu Mazăre Răducu Preda, trimis în judecată

17 Dec 2020 2228