Tulcea. Intră în vigoare noi măsuri de relaxare. Ce restricții s-au mai ridicat

  • Instituția Prefectului din județul Tulcea a transmis un mesaj pe pagina oficială de Facebook privind relaxarea restricțiilor.

Pe fondul înregistrării unei rate de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 1,5 cazuri la 1.000 locuitori la nivelul Municipiului Tulcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât, în şedinţa extraordinară din 18.01.2021, luarea unor măsuri pentru diminuarea impactului riscului prin Hotărârea nr. 12 din 18.01.2021.

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului adoptate prin Hotărârea nr. 12 din 18.01.2021 şi-au încetat valabilitatea la data de 31.01.2021, ora 24.00. După această dată se aplică prevederile HOTĂRÂRII de GUVERN Nr. 3/2021 din 12 ianuarie 2021
privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv cele prevăzute la  ART. 6.

În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 - 23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 - 23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 - 23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 - 23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
3. măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Tulcea, convocat în ședință ordinară. Lista proiectelor de pe ordinea de zi

29 Mar 2024 152

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 537

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 1194

Arde o locuință în municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 494

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 331

Ziua Jandarmeriei, marcată la Tulcea prin activități specifice (FOTO)

28 Mar 2024 374

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 603

#DobrogeaDigitală Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

27 Mar 2024 724

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 514

Licitație organizată de primăria Valea Nucarilor pentru infrastructura rutieră din satul Agighiol, contestată la CNSC

27 Mar 2024 337

Tudor Hubati, adjunctul Zonei Libere Sulina, proces la Constanța cu inspectorii de integritate

27 Mar 2024 405

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 476

#DobrogeaDigitală Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

26 Mar 2024 920

Marcela Stăncioiu, fosta șefă a Camerei de Conturi Tulcea, acuzată că ar fi agresat o secretară, care nu ar fi salutat-o! Cazul, judecat la Constanța

26 Mar 2024 837

Licitații Tulcea Aproximativ 10 milioane de lei sunt puși la bătaie pentru reabilitarea și modernizarea școlii I.L. Caragiale (DOCUMENT)

26 Mar 2024 468