Tulcea Zeci de persoane au participat la un cros umanitar pentru un pompier rănit

Cros Sursa foto cu rol ilustrativ Pixabay
  • Zeci de persoane au participat sâmbătă la un cros umanitar, organizat în sprijinul pompierului Florin Ene, care anul trecut a fost accidentat în timpul unei intervenţii la un incendiu în satul Crişan.

Crosul umanitar a fost organizat de jandarmul Sorin Andrici care, în ultimii ani, a format o echipă de ultramaraton, "Spartanii", din care fac parte atât lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi ai Poliţiei şi ai Gărzii de Coastă din Brăila, Constanţa, Galaţi şi Tulcea.

"Ne-am adunat să dăm o mână de ajutor colegului nostru de echipă, Daniel Ene, al cărui frate trece prin momente grele. El este imobilizat într-un scaun cu rotile, iar noi dorim să strângem fonduri pentru ca el să urmeze un tratament la Bucureşti", a declarat pentru AGERPRES căpitanul echipei "Spartanii", Sorin Andrici.

Accidentul în urma căruia Florin Ene a rămas imobilizat a avut loc anul trecut, la Crişan.

"În urma unui incendiu, i s-a făcut rău. A stat aproape trei luni la Spitalul Floreasca, în comă indusă, apoi a început recuperarea la Elias şi a mers de mai multe ori la Techirghiol. Paşii sunt mici, dar sperăm să fie bine", a afirmat Daniel Ene, fratele pompierului rănit anul trecut.

Cei doi kilometri din jurul lacului Ciuperca au fost parcurşi în alergare, dar şi cu bicicleta, iar printre participanţi au fost atât copii, cât şi sportivi.

Persoanele care au donat au primit baloane, iar copiii care au participat la cursă au fost recompensaţi cu diplome şi cupe din partea organizatorilor.

"O să alerg doi kilometri, dar eu alerg mai mult. Să donezi înseamnă bucurie", a afirmat un băieţel de 8 ani. 


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării”

24 Apr 2024 30

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 253

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 426

Colegiul Prefectural Tulcea Măsurile luate de autorități, în perioada Sărbătorilor de Paște și 1 Mai

23 Apr 2024 327

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 333

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 446

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 271

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 541

#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

22 Apr 2024 822

Știri justiție Tulcea Angela Bianca Ispas, șefa Parchetului Judecătoriei Săliște, propusă șef în continuare în Parchetul Tribunalului Tulcea

22 Apr 2024 306

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 367

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 447

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 503

CNAIR În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Valea Seacă-Tulcea

20 Apr 2024 440

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 504