Tunelul pietonal din staţia de cale ferată Constanţa va intra în reparaţii capitale. Care este valoarea contractului (document)

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA scoate la licitaţie contractul „Reparaţie capitală tunel pietonal km. 224+883 din staţia CF Constanţa - proiectare şi execuţie“, în valoare estimată de 10.413.908,81 de lei.
 
Tunelul pietonal din staţia de cale ferată Constanţa începe de la marginea clădirii de călători şi traversează normal (pe sub) peronul principal al staţiei (linia I-a) şi se continuă pe sub liniile 1, 2, 3, şi 4 şi pe sub peronul corespunzător liniilor 4 şi 5; tunelul este încheiat de un perete portal zid de sprijin care susţine linia 5, scările de acces la peronul liniilor 4 şi 5 şi care înglobează şi o încăpere în care într-o vreme au funcţionat pompele care evacuau apele care se adunau în pasaj în timpul ploilor abundente. Tunelul pietonal a fost executat în perioada 1959-1960.
 
În anul 2002, a fost întocmită o expertiză de ISPCF, dar, din lipsa fondurilor, nu s-au putut executa lucrări de reparaţii la tunelul pietonal. În anul 2002, a fost întocmită o expertiză tehnică a pasajului de către inginerul Teodor Iftimie. Din lipsa fondurilor nu s-au putut însă executa reparaţii la tunelul pietonal. Problemele semnalate la pasaj sunt cele privind infiltraţiile din tavanul şi pereţii tunelului. În plus, s-au observat fisuri în pereţii verticali la scările de acces, din cauza tasărilor neunifirme a structurilor şi a lipsei unei canalizări, aceasta din cauza drenurilor, în special a celor din lungul căii, toate acestea având ca rezultat inundarea tunelului la ploi torenţiale.
 
Societăţile interesate de acest contract pot depune ofertele până pe data de 10.12.2018, ora 15.00. Ofertele depuse vor fi deschise în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Valoarea garanţiei de participare este 104.139 de lei. Garanţia de buna execuţie, în procent de 10% din valoarea contractului fără TVA, se constituie conform art. 46 din HG nr.394/2016 prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituţie de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări.
 
Conform prevederilor caietului de sarcini, se va elabora proiectul tehnic şi detaliile de execuţie în baza expertizei şi DALI existente, care vor fi verificate de verificator de proiecte autorizat conform Ordinului MDRAP 2264/2018, se vor obţine avizele şi autorizaţia de construire în numele autorităţii contractante, se vor executa lucrările de reparaţie capitală a tunelului pietonal km 224+883 ce constau în refacerea hidroizolaţiei tunelului, refacerea finisajelor, refacerea drenurilor de preluare a apelor pluviale, înlocuirea suprastructurii şi sudarea liniilor CF 1,2,3,4, din staţia Constanţa care supratraversează tunelul.
 
În valoarea estimată nu au fost incluse cheltuielile diverse şi neprevăzute în valoare de 992.999,72 de lei care vor putea fi utilizate pe parcursul execuţiei lucrărilor, pentru situaţiile excepţionale neprevăzute la întocmirea proiectului, prin încheierea unui act adiţional la contractul iniţial, conform art.241 din Legea 99/2016. Lucrările propuse a se efectua sunt prezentate în cadrul documentaţiilor de avizare a lucrărilor de investiţii elaborate de ISPCF SA, soluţia tehnică pentru varianta 2 fiind avizată în CTE CNCFR prin avizul nr 23/06.07.2018.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul entităţii contractante, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire din cadrul CNCF CFR SA şi Sucursala Regională CF Constanţa, sunt: Nicolae Viorel Creţu - membru CA CNCFR, Șerban Raicu - membru CA CNCFR, Marius Mihuţ Piţigoi - membru CA CNCFR, Niculae Teodorescu - membru CA CNCFR, Iuliana Mihaela Zobuilan - membru CA CNCFR, Dorin Ioan Maer - director, Radu Anton - şef Revizorat, Joiţa Mega - director adjunct, Gigi Claudiu Moisei - şef Divizie Linii, Daniel Petrescu - şef Serviciu Linii, Delia Erimia - şef serviciu LAT divizia Linii, Iustin Eugen Gidu - şef serviciu Instalaţii Semnalizare, Angelica Popa - şef serviciu PDA, Mihaela Ecaterina Negrilă - şef Divizia Investiţii, Dan Stanca - şef serviciu PVTP Divizia Investiţii, Tamara Toma - serviciul PVTP Divizia Investiţii, D Anişoararăghici - şef serviciu BPR Divizia Investiţii, Cristina Cireşeanu -  Divizia Investiţii, Gabriela Tiron - şef Serviciu PDFC Economic, Alina-Manuela Ciobanu - şef Serviciu BAI Economic, Camelia Răceanu - şef Oficiu Juridic, Marcel Butoi - şef birou avizare documentaţii reprezentare Oficiul Juridic, Camelia Nacu -  Oficiul Juridic, Adriana Laurenţia Popescu - Oficiul Juridic, Iulia Tuzluchi - Oficiul Juridic, Daniela Poşircă - Oficiul Juridic, Maria Magnea - şef Serviciu Achiziţii Publice, Mariana Başcoveanu - Serviciul Achiziţii Publice, Roxana-Georgiana Dăscălescu - Serviciul Achiziţii Publice, Daniel-Marius Toader - Serviciul Achiziţii Publice, Florina Olimpia Stanciu - Serviciul Achiziţii Publice.

Condiţii pentru ofertanţi

Ofertanţii vor face dovada cifrei de afaceri medii anuale pe ultimii trei ani, respectiv 2015, 2016, 2017 în valoare de cel puţin 20.827.817 lei. Lista lucrărilor realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani, din care să reiasă proiectarea şi executarea de lucrări similare în valoare individuală /cumulată de minim 10.413.908 lei. Aceştia vor depune declaraţie privind numărul mediu anual de personal al operatorului economic şi numărul personalului de conducere din ultimii 3 ani, o declaraţie referitoare la utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice, pe care le va utiliza pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului sectorial, conform caietului de sarcini.
 
În secţiunea Documente puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Conectivitate trimodală în Portul Constanța. Cine elaborează studiul de fezabilitate (DOCUMENT)

28 Mar 2024 435

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 597

Cumpărări directe Constanța CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța închiriază locomotivă tip DHC (DOCUMENT)

23 Mar 2024 457

UPDATE Avarie Termoficare Constanța. Policlinica CFR a rămas fără apă caldă și căldură

14 Mar 2024 424

CFR Infrastructură Constanța a solicitat acordul de mediu la proiectul „Reabilitarea și electrificarea liniei CF 814 Palas - Port A, consolidare tunel KM.224+670-225+160”

13 Mar 2024 424

În ce stadiu sunt lucrările de reabilitare a Parcului din zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO

12 Mar 2024 548

Superliga 2023/2024 Ce program are Farul Constanța în turneul play-off

09 Mar 2024 1979

Bunuri estimate la peste 19 milioane de lei Zeci de locomotive ale CFR Marfă SA, scoase la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)

09 Mar 2024 4179

Farul Constanța Dorința împlinită! Micuța Miruna, suporter înfocat, a primit tricoul lui Constantin Budescu (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1088

Farul Constanța „Miruna mea frumoasă, cea mai înfocată suporteriță!“. La trei ani și jumătate, e nelipsită de la meciurile campionilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Mar 2024 1795

Spitalul Clinic de Căi Ferate Constanța a achiziționat un mamograf digital. Cine a câștigat licitația? (DOCUMENT)

03 Mar 2024 591

Superliga 2023/2024. Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular Hagi - „Sperăm să venim de la Botoșani calificați în play-off“

03 Mar 2024 1533

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1132

Farul Constanța Imagine de senzație cu o fetiță, la partida cu CFR Cluj. „Mamaie, ai grijă de păpușile mele, sunt la meci!“

03 Mar 2024 1314

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1457