Ucraineni, prinşi la pescuit ilegal în România, cu o barcă cu motor furat din Croaţia

  • Urmare a schimbului de informații cu autoritățile austriece, s-a constatat faptul ca motorul a fost furat din Austria, încă din anul 2011, alerta fiind introdusă in anul 2020, potrivit polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Doi cetățeni ucrainieni au fost depistați de polițiștii de frontieră în timp ce pescuiau ilegal în apropierea malului românesc. În urma verificărilor, s-a constatat că motorul care se afla pe ambarcațiunea acestora figurează ca fiind căutat de autoritățile din Croația, în vederea confiscării.

Ce spune Poliția de Frontieră 

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat doi cetățeni ucraineni, pescuind ilegal cu plase din fir textil în apropierea malului românesc, la bordul unei ambarcațiuni ucrainene, prevăzută cu un motor căutat pentru confiscare de către autoritățile din Croația.

În data 07.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au observat și interceptat o ambarcațiune ucraineană, având la bord doi cetățeni ucraineni în vârstă de 30 de ani, care desfășurau activități de pescuit cu plase din fir textile, în apropierea malului românesc.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că motorul marca Yamaha, care se regăsea pe ambarcațiune figurează ca fiind căutat de autoritățile din Croația în vederea confiscării. Totodată, au fost descoperite plase de pescuit în lungime totala de 298 metri.

Ambarcațiunea, motorul aferent și plasele descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trecere ilegală a frontierei de stat, braconaj piscicol și tăinuire prin ascunderea bunurilor provenite din infracțiuni”.
 
Totodată, în ziua de 27.09.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au identificat un motor de barcă, semnalat ca fiind căutat de către autoritățile din Austria.

Urmare a schimbului de informații cu autoritățile austriece, s-a constatat faptul ca motorul a fost furat din Austria, încă din anul 2011, alerta fiind introdusă in anul 2020.

În ziua de 08.11.2021 poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu și fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăinuire ”




Sursă foto: Garda de Coastă
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1299

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 488

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 371

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 339

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 415

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 495

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 405

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 531

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 379

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 827

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 694

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 807

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 510

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 561

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 684