Ultimatum dat de Velea Jandarmeriei București Unitățile de la Craiova, Constanța, Ploiești au desecretizat convorbirile


Ministrul Marcel Vela se vede nevoit să le dea un ultimatul jandarmilor, scrie digi24.ro. 

Dacă până mâine (vineri, 6 august) nu pun la dispoziția anchetatorilor comunicațiile de pe 10 august, vor urma destituiri.

Anunțul a fost făcut public și vine după ce Jandarmeria București a refuzat să ofere comunicațiile operațiunii de reprimare din Piața Victoriei.

Ministrul de interne știe cine este de vină. Vorbește despre oamenii din eșaloanele doi și trei care au tras frâna de mâna și au tărăgănat livrarea către procurori a convorbirilor desecretizate dintre jandarmi, din seara de 10 august. Dincolo de situația delicată în care se află ministrul, care e nevoit să îi amenințe public pe jandarmi ca să colaboreze cu reprezentanții statului, rămâne întrebarea: ce încearcă să ascundă faptele?

Contribuie la mister chiar ministrul Vela.

El a arătat că unitățile de la Craiova, Constanța, Ploiești au desecretizat convorbirile, iar cea din București nu, ceea ce înseamnă că sunt motive subiective care împiedică acest lucru. Jandarmeria București refuză să comunice oficial pe această temă.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că jandarmii care tergiversează desecretizarea convorbirilor prin stații, de la protestul din 10 august 2018, își riscă propria carieră, subliniind că se aștepta ca acest volum de date să fie deja la dosarul procurorilor DIICOT.


„Sincer să fiu, mă așteptam ca aceste convorbiri să fie deja la dosar, dar unii au impresia că se pot juca. O spun din nou clar și răspicat: nu mă joc și nu accept să tergiversăm cu nicio secundă lămurirea situației din 10 august. Cine își permite să tergiverseze își riscă propria carieră. M-au amânat de miercuri pe ”, a mai spus Vela.


Sursa foto: Facebook/ Ion Marcel Vela 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Am renunțat la gradul de colonel“ Fostul jurist al ISU „Dobrogea“ a dat în judecată ISU „Dobrogea“, după procesul intentat chestorului Despescu și lui Marcel Vela

02 Apr 2022 6023

Juristul ISU „Dobrogea“ nu renunță la procesul intentat chestorului Bogdan Despescu și lui Marcel Vela, fostul ministru de Interne (DOCUMENT)

30 Nov 2021 3267

Chestorul general de poliție Bogdan Despescu și Marcel Vela, fostul ministru de Interne, dați în judecată la Constanța. Pronunțare

26 Oct 2021 6174

Chestorul Despescu și Marcel Vela, fostul ministru de Interne, așteptați azi la Tribunalul Constanța

11 Oct 2021 9987

Juristul ISU Constanța i-a dat în judecată pe chestorul Bogdan Despescu și pe Marcel Vela, fostul ministru de Interne. Cum s-a terminat procesul

07 Jul 2021 3361

Posturi vacante la IPJ Constanța pentru Biroul Protecția Animalelor. Liber la angajări

19 Dec 2020 6347

Ordinul de suplimentare a personalului IGSU, semnat de Marcel Vela

11 Dec 2020 1784

Activist de mediu, acroșat de o mașină în timp ce urmărea un posibil transport ilegal de lemne. Ce spune Marcel Vela

10 Dec 2020 1891

Incendiu Spitalul Județean Piatra Neamț Videoconferință cu reprezentanții DSP și IGSU din teritoriu, coordonată de Ludovic Orban

15 Nov 2020 1703

Ministrul Marcel Vela și chestorul Bogdan Despescu, declarații de presă (live text)

11 Nov 2020 1844

MAI înființează un Centru de transfuzii de donare de sânge și plasmă convalescentă

27 Oct 2020 1701

Colonelul Alin Mastan, noul inspector general al Jandarmeriei Române

20 Oct 2020 2007

Medgidia va avea un sediu secundar al Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

16 Sep 2020 5806

Cine a condus Poliţia Română din 1996 până în prezent. Printre foștii comandanți, un fost șef al IPJ Constanța

03 Sep 2020 5133

Ministrul Ion Marcel Vela a dispus efectuarea unui control la Poliția Capitalei

14 Aug 2020 1433