Un bărbat a murit carbonizat, după ce un incendiu a izbucnit în locuinţa sa

Trupul unui bărbat în vârstă de 72 de ani din localitatea Crevedia Mare, judeţul Giurgiu, a fost găsit carbonizat de pompierii care au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în locuinţa sa, potrivit agerpres.ro.

"În această seară (sâmbătă - n.r.) am fost anunţaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în localitatea Crevedia Mare. La faţa locului intervin Garda de Intervenţii Roata de Jos cu o autospecială cu apă şi spumă şi descarcerare, Detaşamentul Bolintin Deal cu o autospecială de intervenţii cu apă şi spumă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crevedia Mare cu o cisternă.

În momentul sosirii primului echipaj de pompieri la faţa locului, incendiul se manifesta cu flacăra deschisă, violent, atât la nivelul întregului acoperiş, cât şi în interiorul imobilului, o casă cu regim de înălţime parter şi o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi. Din păcate, în interiorul locuinţei a fost găsit carbonizat trupul unui bărbat cu vârsta de aproximativ 72 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.


El a adăugat că bărbatul locuia singur.

Intervenţia este în dinamică, iar la finalizarea acţiunii de stingere a incendiului urmează să fie stabilită cauza probabilă a producerii acestuia.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 331

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 212

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 499

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 196

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1330

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 474

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 255

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 467

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 415

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 594

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 267

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 917

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1092

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2264

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3178