Un bărbat a murit şi o femeie a ajuns la spital în urma unui incendiu în județul Giurgiu

Un bărbat de 42 de ani din localitatea Goleasca, județul Giurgiu, şi-a pierdut viaţa, iar mama acestuia, în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, în urma unui incendiu produs sâmbătă, 8 ianuarie, în casa în care locuiau.



Potrivit ISU Giurgiu, la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ.



La sosirea echipajelor, locuinţa ardea violent, iar în curtea casei se afla o femeie de 63 de ani, cu arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului. Ea a spus pompierilor că în casă se află fiul ei, în vârstă de 42 de ani.


Acesta a fost găsit carbonizat într-una din camere, sub tavanul care se prăbuşise.


Femeia a fost preluată de paramedici şi transportată, de urgenţă, la spital.



Din primele cercetări a reieşit că focul deschis în spaţii închise, respectiv folosirea benzinei în apropierea unei lumânări, a fost cauza principală a producerii incendiului.


Foto ISU Giurgiu
Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 388

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 354

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 547

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 235

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 867

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 926

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1989

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2847

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 301

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 989

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 983

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 533

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1829

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1406

UPDATE Incendiu în podul unei case din Pecineaga, județul Constanța. Un coș de fum a ars

14 Apr 2024 630