Un bunic a fost condamnat la închisoare pentru că și-a ținut nepotul în lanț, pentru a-l „cuminți“



Un bărbat din Brăila care şi-a ţinut nepotul în lanţ pentru a-l 'cuminţi' a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru lipsire de libertate şi rele tratamente aplicate minorului, decizia fiind definitivă prin respingerea de către Curtea de Apel Galaţi a acţiunii în apel formulată de inculpat.





În septembrie 2021, bărbatul a fost trimis în judecată de procurori pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi rele tratamente aplicate minorului, iar magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare.





Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, care a fost acuzat că şi-a ţinut nepotul legat cu lanţul de picior, şi-a motivat fapta spunând că astfel ar fi încercat să îl cuminţească, deoarece minorul ar consuma droguri şi ar merge la furat.






Anunțul instanțelor 
 

"Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul P. Constantin împotriva sentinţei penale nr.1510/29 octombrie 2021 a Judecătoriei Brăila.



Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, cu începere de la 25.08.2020 la zi.



Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul P. Constantin. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.



Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat şi persoana vătămată minoră se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţie către Baroul Galaţi. Definitivă", se menţionează în soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi postată pe portalul instanţelor.





Sursa: Agerpres


Sursa foto: Pexels 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Film de groază la Galați! Tânără bătută de soț, copii răpiți de bunică! Cine a ajuns după gratii

22 Nov 2023 862

ISU BihorBunică și nepoată în pericol, într-o casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui coș de fum

08 Nov 2023 413

UPDATE. ISU Bihor Bunică și nepoată în pericol, într-o casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui coș de fum (FOTO)

08 Nov 2023 683

Poliția de Frontieră Bunică și nepoți, protagoniștii unui caz de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei

08 Oct 2023 902

Mesaj de condoleanțe Sofia Sârbu a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să o ierte!

29 Apr 2023 2325

Colectivul Maestro SPRL anunță cu regret trecerea în neființă a Sofiei Sârbu

28 Apr 2023 2319

Omul de afaceri constănțean Grigore Comănescu, condus astăzi pe ultimul drum (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2023 4643

Omul de afaceri constănțean Grigore Comănescu, condus mâine pe ultimul drum

12 Apr 2023 3757

Simona Halep, în doliu. Mesaj sfâșietor. „Să ai drum lin spre viața veșnică! Papule, ai grijă de ea!“

22 Mar 2023 3773

Anunt de comemorare

25 Jan 2023 1678

O femeie de 115 ani ar putea fi noua decană de vârstă a planetei

19 Jan 2023 1250

ISU BihorBuletin de presă - 13.01.2023

13 Jan 2023 750

Primarul Constanței, Vergil Chițac, în doliu. „A fost un prieten extraordinar, un tată, un soț și un bunic foarte iubit”

03 Nov 2022 8817

Un băiețel din Constanța, obligat de mamă și bunică să fumeze și să bea bere pentru amuzamentul acestora. Imaginile au apărut pe rețelele de socializare

01 Jun 2022 1485

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13639