Un comisar șef de poliție de la Garda de Coasta a primit distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2021“ (galerie foto)

  • Astăzi, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în prezenţa domnului Lucian Nicolae Bode, ministrul Afacerilor Interne, a chestorului principal de poliţie Liviu Bute, împuternicit inspector general al Poliţiei de Frontieră Române, şefiilor de arme din Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţilor instituţiilor care colaborează cu Poliţia de Frontieră şi a personalului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au avut loc festivităţi prilejuite de sărbătorirea a 157 ani de existenţă instituţională.
 Ziua Poliţiei de Frontieră Române (24 iulie) reprezintă de fiecare dată un prilej pentru a fi recompensate acţiunile desfășurate de proprii lucrători, în îndeplinirea misiunilor specifice la granița României.

Cu această ocazie, chestorul principal de poliţie Liviu Bute a felicitat poliţiştii de frontieră pentru sprijinul acordat şi eforturile depuse de aceştia din punct de vedere profesional, în această perioada specială, demonstrând capacitate de mobilizare și adaptare, pentru a putea acționa eficient, pe toate planurile și de contribui la efortul colectiv.

În mesajul adresat polițiștilor de frontieră, în acest moment deosebit, inspectorul general al PFR a precizat: 

“În 2021, Poliția de Frontieră Română împlinește 157 de ani de existență instituțională. Istoria o cunoaștem, prezentul îl trăim, iar viitorul, chiar dacă aparține generațiilor următoare, depinde și de noi, de modul în care înțelegem să construim, să evoluăm și să fim adevărați mentori pentru colegii aflați la începutul carierei…

… Practica ne-a demonstrat, în repetate rânduri, că termenul ”cooperare” nu este un clișeu, ci o realitate fără de care nu poate exista performanță profesională. Mai mult decât atât, pandemia de COVID 19 a constituit în egală măsură, o provocare și o lecție pentru noi toți. Ne-a testat limitele, capacitatea de adaptare, empatia și tăria de character...

… Vă doresc, dragi colegi, multă sănătate, putere de muncă și înțelepciune. Rămâneți demni, corecți și mereu în competiție cu voi înșivă”.

Acest moment festiv a reprezentat un prilej pentru promovarea a 180 de poliţişti de frontieră,  ofiţeri şi agenţi care își desfășoară activitatea în structurile Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime, aeroportuare, care au fost evidențiați şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenția Frontex.

Majoritatea poliţiştilor de frontieră avansați provin din cadrul structurilor teritoriale operative ale poliţiei de frontieră, aceştia remarcându-se în cadrul acțiunilor de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

Totodată, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române a acordat distincţia "Poliţistul de frontieră al anului 2021” pentru  doi poliţişti de frontieră, după cum urmează:

Comisar șef de poliție Bacaim Petrică - Garda de Coasta, Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere - în calitate de șef serviciu.

Ofițerul este un lucrător experimentat al poliţiei judiciare care desfășoară activităţi informativ-operative calificate pentru identificarea, supravegherea şi documentarea activităţilor infracţionale din zona de competenţă.

Acesta a coordonat echipa care a descoperit și instrumentat dosarele penale privind importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, contrabanda cu țigarete,  dar și alte infracțiuni din sfera criminalității organizate transfrontaliere.


Astfel, a coordonat activităţile specifice într-unul dintre cele mai mari dosare penale privind traficul ilegal de deșeuri, în care au fost descoperite 85 de containere încărcate cu aproximativ 1.860 tone deșeuri ce urmau să intre în țară.

De asemenea, ofițerul a coordonat echipele operative în cazuri de contrabandă cu țigări, dintre acestea menţionăm cel în care au fost confiscate peste 240.000 pachete țigări, cu timbru de Moldova, în valoare de  aproximativ 3.860.000 lei, pe zona de produse contrafăcute dar și a altor infracțiuni din sfera criminalității organizate transfrontaliere

Agent șef principal de poliție Bălașa Cătălin din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere

Prin determinarea manifestată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul a contribuit semnificativ la destructurarea unor grupări infracționale specializate în fabricarea ilegală a țigaretelor, care acționau la nivel internaţional în mai multe state din Europa. Documentarea întregii activități infracționale s-a realizat prin cooperarea internațională cu reprezențanți ai Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) şi ai Guardia Civil din Spania. Activitățile ilicite ar fi putut cauza un prejudiciu bugetului consolidat al Uniunii Europene de peste 100 milioane de euro. Meritele poliţistului au fost recunoscute inclusiv de către Unitatea Central Operativă din Guardia Civil din Spania, prin acordarea medaliei Crucea Ordinului de Merit al Guardia Civil.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenție a Gărzii de Coastă pe Marea Neagră pentru salvarea a șapte turiști (video)

19 Sep 2021 1041

Garda de Coastă scoate la concurs 30 de posturi vacante

17 Sep 2021 664

Interviu exclusiv cu chestorul general de poliție Bogdan Despescu – „Cetățenii acestei țări și cetățenii Europei sunt în siguranță!“ (galerie foto+video)

17 Sep 2021 1396

Poliția de Frontieră. Conferință de presă la sediul Grupului de Nave Mangalia (galerie foto și video)

16 Sep 2021 574

Vama Veche Articole de îmbrăcăminte de peste 18.000 lei, descoperite într-un autocar venit din Turcia

10 Sep 2021 760

Tulcea Bărbat, prins în flagrant cu 300 metri de plase neautorizate și 30 kg de pește

10 Sep 2021 443

Sicrie introduse în țară prin folosirea de acte false, depistate în Portul Constanța

04 Sep 2021 849

Garda de Coastă achiziționează o centrală termică pe motorină (document)

02 Sep 2021 1852

Vama Veche Articole de îmbrăcăminte, descoperite într-un autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia-România

31 Aug 2021 777

Trecere frauduloasă a frontierei de stat și ultraj Garda de Coastă. Bărbat din Buzău, urmărit în trafic de polițiștii de frontieră

31 Aug 2021 1096

CNSC s-a pronunțat într-un litigiu ce vizează o procedură de achiziție publică organizată de Garda de Coastă

31 Aug 2021 589

Container cu zeci de dispozitive agricole, catalogate ca fiind deșeuri, descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea

26 Aug 2021 673

Braconaj piscicol în Rezervația Delta Dunării. Ce au descoperit poliţiştii de frontieră în plase

23 Aug 2021 887

Garda de Coastă Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, găsit la Mangalia

23 Aug 2021 712

O nouă misiune internaţională a polițiștilor de frontieră români, sub egida Frontex

19 Aug 2021 950