Un contract de achiziție publică al primăriei Măcin, contestat la CNSC. Avem decizia

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o nouă decizia nr. 1212/C7/1138 la constestația formulată de către SC Arcosim SRL
  • Primăria orașului Măcin, a atribuit contractul de achiziție publică de lucrări/proiectare și executare, având ca obiect „Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică pentru creșterea eficienței energetice în cadrul clădirilor publice UAT Măcin”
 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o nouă decizia nr. 1212/C7/1138 la constestația formulată de către SC Arcosim SRL cu sediul în orașul Măcin, reprezentată prin Bogdan Mirel Staicu, în calitate de lider al asocierii SC Arcosim SRL - SC Modvest Construct 2000 SRL, cu subcontractantul SC Suport Electrosecurity TYU SRL, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 7171/10.06.2020, emisă de către Primăria orașului Măcin, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări/proiectare și executare, având ca obiect „Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții: Creșterea eficienței energetice în cadrul clădirilor publice UAT Măcin, respectiv Poliția Locală Oraș Măcin”.
Prin intermediul contestației s-a solicitat obligarea autorității contractante la anularea Raportului procedurii nr. 7170/10.06.2020, partea referitoare la decizia de declarare neconformă a ofertei SC Arcosim SRL
la anularea Raportului procedurii nr. 7170/10.06.2020, partea referitoare la propunerea de anulare a procedurii de atribuire, aprobată de autoritatea contractantă prin viceprimar Gheorghe Văcaru Gheorghe, la anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 7171/10.06.2020, la reanalizarea ofertei SC Arcosim SRL, pe baza informaţiilor puse la dispoziţie și declararea acesteia conformă, precum și la continuarea procedurii de atribuire și finalizarea acesteia cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice și a documentaţiei de atribuire.
Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis respingerea contestației ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 378

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 476

Licitația pentru furnizarea și montarea sistemului de acostare cu geamanduri multiple în Portul Constanța, contestat la CNSC

08 Apr 2024 608

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 420

Decizie CNSC O licitație organizată Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru furnizare de materiale sanitare a fost contestată!

07 Apr 2024 470

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 459

Decizie obligatorie Proiectarea și execuția sistemului video de monitorizare a traficului în comuna Amzacea din județul Constanţa, contestate la CNSC!

31 Mar 2024 931

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 605

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 543

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 537

Licitație organizată de primăria Valea Nucarilor pentru infrastructura rutieră din satul Agighiol, contestată la CNSC

27 Mar 2024 406

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 467

Justiție Constanța Soluție definitivă în procesul dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea și două firme

25 Mar 2024 665

Licitație organizată de Consiliul Județean Tulcea, contestată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

18 Mar 2024 421

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 610