18 Jan, 2020 19:38
1736
Silvia-Costina NICOLA
Stefanos Tsitsipas, tenismenul grec care ocupă locul șase în clasamentul ATP, a anunțat că întâmpină probleme cu plămânii la scurt timp de când a ajuns în Australia din cauza fumului incendiilor de vegetație.
Jucătorul grec spune că problemele au apărut după primele antrenamente efectuate în Australia.
Tsitsipas va trebui să depășească aceste probleme de sănătate, fiindcă va debuta la Australian Open împotriva lui Salvatore Caruso.
”Am fost fericit până când mă apropiam de aterizare și am văzut fumul deasupra orașului. Primele două zile petrecute aici au fost foarte neobișnuite. M-am antrenat aproximativ o oră și jumătate. După ce m-am antrenat în sală, am avut probleme cu plămânii. Acum sunt din ce în ce mai bine. Am avut și azi o sesiune de antrenament. A fost mult mai diferit decât atunci când am ajuns. Am tușit mult și am avut probleme cu respirația”.
Melbourne unul dintre oraşele afectate de incendiile care fac ravagii în sud-estul Australiei. De asemenea, în situaţiile în care se va ajunge la un anumit grad de poluare se va discuta cu serviciul medical dacă s-ar impune întreruperea partidei.
Australian Open 2020 începe luni, 20 ianuarie. Și Simona Halep va participa la turne, în Melbourne, Australia și va juca în primul tur cu Jennifer Brady.
De asemenea, potrivit presei centrale, organizatorii Australian Open, primul turneu de Grand Slam din acest an, au anunţat că se va introduce un sistem de măsurare a poluării aerului. Dacă va fi atins un anumit grad de poluare, meciurile se vor suspenda, au mai transmis organizatorii.
Sursă foto: Australian Open
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: