Un nou anunț de convocare pentru AGA societății Mamaia SA. Pe ordinea de zi se află și situația Palatului Regal de la Mamaia


 
  • Pe ordinea de zi se află revocarea din funcţie a administratorilor provizorii Popescu Cornel, Andrei Mihaela şi Ursu Carmen, ca urmare a expirării mandatelor
  • Numirea unor administratori provizorii ai Consiliului de Administraţie al societăţii Mamaia - SA, pe locurile vacantate, până la data desemnării administratorilor în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011
  • AGA va aproba Strategia de Dezvoltare pentru perioada 2022-2026
  • În cadrul ședinței va fi prezentată o notă de informare privind Club Castel/Palatul Regal Mamaia. Vă reamintim că, în august a.c., după 19 ani și două luni, fosta Vilă Regală din Mamaia a fost preluată de către Consiliul de Administrație al Societății Mamaia SA
 
Consiliul de Administraţie al Mamaia SA, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pentru data de 14.11.2022, ora 12.00, iar în caz de neîntrunire a cvorumului, se stabileşte a doua şedinţă în data de 15.11.2022, ora 12.00, la sediul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, având următoarea ordine de zi:
1. Revocarea din funcţie a administratorilor provizorii Popescu Cornel, Andrei Mihaela şi Ursu Carmen, ca urmare a expirării mandatelor.
2. Numirea unor administratori provizorii ai Consiliului de Administraţie al societăţii Mamaia - SA, pe locurile vacantate, până la data desemnării administratorilor în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Stabilirea şi aprobarea duratei mandatelor administratorilor provizorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Stabilirea şi aprobarea indemnizaţiei lunare fixe de care administratorii provizorii urmează să beneficieze.
5. Împuternicirea persoanei ce urmează să semneze în numele societăţii contractul de mandat, cu administratorii provizorii numiţi.
6. Aprobare Strategie de Dezvoltare pentru perioada 2022-2026.
7. Prezentare - Nota informare litigii Mamaia SA
8. Prezentare - Nota informare cu privire la stadiul demersurilor efectuate în vederea clarificării situaţiei participaţiei societăţii Mamaia - S.A. la capitalul social al Turism şi Agrement - S.A.
9. Prezentare - Nota informare Club Castel/Palatul Regal Mamaia. Vă reamintim, că în august a.c., după 19 ani și două luni, fosta Vilă Regală din Mamaia a fost preluată de către Consiliul de Administrație al Societății Mamaia SA.
10. Împuternicirea persoanelor pentru efectuarea formelor de publicitate, de înregistrare şi de ducere la îndeplinire a Hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.
 
Au dreptul să participe la Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, acţionarii societăţii Mamaia SA, care sunt înscrişi în evidenţa Registrului Acţionarilor la data de referinţă, respectiv 04.11.2022.
 

Anunțul de convocare a a fost publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 4159 din data de 04.10.2022.
 
 

Despre Mamaia SA


Societatea are sediul în Stațiunea Mamaia,  Vila 26, jud. Constanța.
 
Mamaia SA a fost înființată prin HG nr. 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism și Ordinul Ministerului Comerțului și Turismului nr. 154/1991, în temeiul Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Capitalul social actual al societății este de 10.539.674,80 lei.

Obiectul principal de activitate potrivit cod CAEN 5520 este facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată.

Acționariatul Mamaia SA este următorul:
  1. Ministerul Turismului-deținător al unei cote procentuale de 96,5680% din capitalul social;
  2. Lista acționari (PPM) -deținători ai unei cote procentuale de 3,3841% din capitalul social;
  3. Alții-deținători a unei cote procentuale de 0,0479% din capitalul social.
 
În 2021, Mamaia SA, a avut o cifră de afaceri de 272.275 lei și un profit de 346.568 lei la un număr mediu de 5 salariați.

Participații ale Mamaia SA la alte societăți:
  1. Telegondola Mamaia SRL– 53,49%
  2. Turism și Agrement SA– 45%.
 
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii Mamaia SA, legal şi statutar întrunită în şedinţa din iunie 2022 a decis numirea în funcția de administratori provizorii ai Consiliului de Administraţie al societății a lui Popescu Cornel, Andrei Mihaela şi Ursu Carmen, până la data desemnării administratorilor în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Durata mandatelor administratorilor provizorii este de 4 luni începând cu data alegerii de către AGOA, dar nu mai târziu de data desemnării administratorilor în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare, dacă procedura de selecţie se va finaliza în interiorul acestui interval sau până la data revocării din funcţie.
 
Indemnizaţia brută fixe lunară a administratorilor provizorii ai societăţii este de 3.070 lei.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
AGA votează în luna octombrie declanşarea procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii Mamaia SA

Palatul Regal din Mamaia a fost preluat de stat! Ministerul Culturii va demara lucrări ample de reabilitare

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 337

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 282

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 545

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 545

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 493

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 532

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 917

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 587

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 625

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 675

Licitația pentru cadastrarea unor bunuri ce aparțin domeniului public și privat al județului Constanța a fost contestată. Ce decizii a dictat CNSC?

01 Mar 2024 543

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 588

Ce i-au transmis membrii TNL Constanța, primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac

25 Feb 2024 940

Poliția Locală a cerut punerea în siguranță Lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a hotelului Parc din Mamaia a fost distrusă! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 2097

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 818