Un nou contract între Guvernele României și SUA, în lucru. Se achiziționează sistem de lansare rachete antinavă

  • Guvernu României, prin MApN a publicat în transparență decizională un proiect de lege pentru achiziția unui sistem de rachete antinavă
  • Sistemul ar urma să fie cumpărat de la Guvernul SUA
  • Înzestrarea ar trebui să se facă până în anul 2024
Ministerul Apărării Naționale a publicat în transparență decizională un proiect privind Legea pentru realizarea „Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață”, aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă” (SIML).
România, în calitate de stat membru al NATO și UE, are obligația să continue să își intensifice eforturile naționale pe dimensiunea de apărare și securitate. În acest context politico-militar, Forțele Navale Române trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de o structură de forță modernă, flexibilă și eficientă, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României și articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale și viitoare ale mediului de securitate.
Pentru apărarea zonelor costiere și de litoral împotriva amenințărilor navelor de suprafață este necesară existența în cadrul forțelor navale a unei capabilități credibile de disuasiune care să permită executarea acțiunilor militare în timp oportun, de pe întreg întinsul litoralului național, din poziții prestabilite sau neamenajate, ziua sau noaptea, indiferent de condițiile hidro-meteorologice, cu personal specializat instruit în folosirea în luptă a sistemului și cu baza de date a țintelor actualizată. O astfel de capabilitate o constituie Capabilitatea de luptă împotriva navelor de suprafață, aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”.
În momentul actual, Forțele Navale Române au în înzestrare un sistem de patru instalații mobile de lansare cu o vechime de peste 30 de ani, de proveniență ex-sovietică, care sunt depășite din punct de vedere operațional și tehnic, cu interoperabilitate limitată în raport cu navele și tehnica de luptă a altor state membre NATO care ar putea acționa în spațiul Mării Negre/pe teritoriul național, având resursa de viață epuizată a rachetelor și a instalațiilor de lansare aferente, a căror modernizare nu este fezabilă.
Prin achiziția SIML de la Guvernul SUA se asigură realizarea unei capabilități operaționale prin:
  • Accesul la instruirea personalului pentru folosirea în luptă a sistemului pe baza experienței practice a armatei SUA (acces la proceduri de instruire inclusiv cele clasificate)
  • Accesul la bazele de date cu caracteristicile/parametrii tactici ai țintelor
  • Asigurarea interoperabilității în cadrul NATO
  • Furnizarea inclusiv a echipamentelor criptografice și cu regim special integrate în SIML (vor permite accesul la comunicații de voce și date, în mod criptat bazat pe tehnologii proprietate a guvernului SUA, pentru a permite asigurarea interoperabilității în cadrul NATO).
Beneficiarul capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață este Statul Major al Forțelor Navale, care va asigura operarea sistemului de instalații mobile de lansare rachete antinavă, prin structuri specifice.
Obiectivul de înzestrare este planificat a fi realizat până în anul 2024. Aprobarea prealabilă a Parlamentului a fost transmisă către Ministerul Apărării Naționale în data de 19 mai 2020, ca urmare a ședinței comune a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului din data de 19 mai 2020, în care a fost prezentată scrisoarea Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 299 BP din data de 6 mai 2020.

Ce prevede legea

Prin prezentul proiect de lege:
  • Se propune aprobarea atribuirii de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru realizarea Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață, aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, în configurația descrisă în anexa care face parte integrantă din prezentul proiect de lege.
  • Producătorul SIML, prin participare industrială, va realiza o facilitate de mentenanță constituită la nivelul unui operator economic român, care participă la realizarea activităților ce se execută în România prin participare industrială, operator economic selectat de producătorul SIML
  • Facilitatea de mentenanță este o capacitate strategică, așa cum este aceasta definită la art. 5 lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 389

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 818

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 469

Licitații Constanța Unitatea Militară 01556 Mangalia cumpără servicii de spălat, călcat, apretat articole textile

19 Feb 2024 576

Peste 5.000 de posturi de soldați profesioniști scoase la concurs de MApN. Ce condiții trebuie îndeplinite

13 Feb 2024 750

Unitatea Militară 02049 Constanța cumpără servicii de întreținere a aeronavelor

12 Feb 2024 694

Baza Navală Constanța, investiție importantă în trancheți și echipamente pentru acostarea fregatelor. Ce firme au luat contractul (DOCUMENT)

17 Jan 2024 680

Știri justiție Constanța Centrul de Scafandri Constanța, la judecată cu Pirotehnic New Art SRL, din Hunedoara

14 Jan 2024 709

Mesajul de Crăciun al Ministerului Apărării Naționale

24 Dec 2023 644

Ministerul Apărării Naţionale va avea anul viitor un buget în creştere cu 44,68%

18 Dec 2023 743

MApN Expoziția „100 de ani. 100 de obiecte”

15 Dec 2023 663

Întrevederea ministrului Apărării Naționale cu ambasadorul Poloniei la București

11 Dec 2023 710

Videoconferință a conducerii MApN cu militarii aflați în misiuni externe

30 Nov 2023 707

MApN Repetiții pentru Parada Militară Naţională, la Bucureşti

23 Nov 2023 856

MApN Paradă militară la București, de Ziua Națională a României

16 Nov 2023 881